AI VOTAT USL, PRIMARIA TE IGNORA: CETATENII DE PE 6 VANATORI SUNT CONDAMNATI SA TRAIASCA IN NOROAIE (VEZI FOTO)

by webeditor

Primăria municipiului Arad tratează cetăţenii din municipiu în funcţie de opţiunile electorale. Nu o dată, cetăţeni care s-au adresat primăriei, în special cei din Micălaca sau Grădişte, au primit la problemele lor un răspuns extrem de nesimţit: „aţi votat USL, mergeţi la ei să vă rezolve problemele“.

Situaţia de pe strada 6 Vânători, dar şi de pe străzile învecinate, este identică cu cea din alte cartiere care au avut tupeul de a nu-l susţine pe Gheorghe Falcă la primărie sau pe acoliţii acestuia la parlamentare. Motiv pentru care, cetăţenii din zona 6 Vânători sunt nevoiţi să trăiască într-o mizerie de nedescris, cu străzi de pământ ca acum 30 de ani, printre singurele astfel de străzi din municipiu, cu noroiul până la gât la cea mai mică ploaie, cu gunoaie la tot pasul. O zonă lăsată în paragină de Primăria Arad, deşi putea fi transformată într-un parc deosebit cu doar 10 la sută din banii care s-au furat de la Pădurice, de exemplu. Pentru că oamenii din zonă au votat împotriva clicii pedeliste a lui Gheorghe Falcă, cei de pe 6 Vânători şi străzile adiacente au devenit bătaia de joc a administraţiei locale. Imaginile spun totul despre mizeria în care sunt nevoiţi să locuiască aceşti oameni.

(Foto: Călin Ardelean)

 

cosmin.mihuta@livearad.ro

 

.

Facebook Comments