AI LIPSA DE CALCIU? 3 PREPARATE CARE TE AJUTA

by Paula Craciun

Alimentaţia incorectă, consumul redus de produse lactate sau lipsa expunerii la soare fac ca organismul să fie lipsit de sursele cele mai bune de calciu. Iată cum putem combate hipocalcemia.

  1. Coada-calului.  Planta conţine acid silicic, din care 10-20% în formă solubilă, ceea ce o face interesantă în tratamentul hipocalcemiei, cât şi în cazul lipsei de fosfor, ştiut fiind faptul că lipsa de siliciu precede pierderile de calciu. Pudra obţinută prin măcinarea plantei se poate lua sublingual, câte un vârf de cuţit, de 3-4 ori pe zi. Se mai poate folosi şi sub formă de decoct (1 linguriţă la o cană, se fierbe 15 minute) din care se beau 2-5 căni pe zi, în funcţie de gravitatea bolii.
  2. Macerat din coajă de ou. Un preparat clasic, uşor de administrat şi cu foarte bune rezultate, se obţine din coji de ouă, suc de lămâie şi miere de albine, procedând în felul următor: într-un borcan cu filet, peste coaja rezultată de la curăţarea a 4 ouă fierte (cărora li s-au scos în prealabil pieliţele interioare) se adaugă sucul de la 2 lămâi de mărime mijlocie şi se lasă la macerat timp de 3 zile, apoi se filtrează cu tifon şi se adaugă aceeaşi cantitate de miere. Se beau 1-3 linguriţe pe zi înainte de mese şi alte 3-4 linguriţe pe zi, după mese.
  3. Amestec de plante.  Se prepară un amestec din câte 7 părţi fructe de măceş şi de cătină şi câte 3 părţi frunze de ciuboţica-cucului şi de roiniţă. Se face o infuzie din 2 linguri de amestec la 1 litru de apă, cantitate care se bea într-o zi, îndulcită cu miere sau nu, eventual, amestecată cu suc de morcovi şi de tomate.

Sursa: click.ro

Facebook Comments