Aflat în timpul liber prin Moneasa, pompierul Sebastian Soos a salvat o casă de la incendiu

by Adrian Pavel

În cursul serii de duminică, 18 decembrie 2022, pompierii militari ai Detașamentului Sebiș au fost solicitați să intervină pentru stingerea a două incendii din localitățile Vârfurile și Moneasa.

Ambele incendii s-au manifestat la nivelul coșurilor de evacuare a fumului iar intervenția promptă a pompierilor a făcut că acestea să nu se extindă la acoperișurile caselor.

Menționăm că incendiul din localitatea Moneasa a fost anunțat de către voluntarul ISU Arad, Soos Sebastian, care, aflându-se în trecere prin localitate a observat scântei ieșind din coșul de fum al unei case.
Fără să stea pe gânduri a anunțat proprietarii casei iar apoi a sunat la 112.
În cel mai scurt timp un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Sebiș a ajuns la fața locului, lichidând incediul fără ca flăcările să se extindă la acoperișul casei.
Mai mult, Sebastian a luat casca pe care o poartă mereu cu el în mașină și a participat la acțiunea de stingere a incendiului, ajutându-i pe pompieri.

Pe acesta cale, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” al județului Arad îl felicită pe Sebastian pentru spiritul de observație și pentru modul în care a acționat.

Facebook Comments