Adrian Wiener este candidatul Alianţei USR PLUS pentru Primăria Arad

by Florian Popa

Adrian Wiener, senator USR şi medic de profesie, este candidatul Alianţei USR PLUS pentru Primăria Arad. După declanşarea pandemiei, Adrian Wiener a acceptat preluarea conducerii spitalului care tratează pacienţi infectaţi cu COVID-19 din Grădişte.

„Am decis să îmi asum candidatura pentru Primăria Municipiului Arad. Este o responsabilitate uriaşă, pentru că propunem arădenilor un proiect ambiţios: schimbarea fundamentală a felului în care este administrat oraşul. Aradul se află în feudalismul târziu al unei administraţii care l-a amanetat intereselor unei oligarhii. Aradul se dezagregă din punct de vedere social. Priorităţile administraţiei sunt decuplate de interesul public. Încrederea cetăţeanului în exerciţiul funcţiei publice este foarte redus. Toate aceste lucruri trebuie să se schimbe. Facem Aradul Bine. Stradă cu stradă, şcoală cu şcoală, spital cu spital”, transmite senatorul USR Adrian Wiener, candidatul Alianţei USR PLUS pentru Primăria Arad.

Decizia a fost luată în urmă cu câteva zile de către conducerile USR şi PLUS Arad, după ce Sergiu Cosmin Vlad, candidatul anunţat anterior de Alianţă, a decis să se retragă în favoarea lui Adrian Wiener.

„În vremuri de război, trebuie să te conducă generalii, în vremuri de pandemie trebuie să te conducă medicii. Acesta este motivul pentru care, în urma unei discuţii foarte serioase în cadrul organizaţiei noastre, am hotărât că cea mai bună soluţie pentru Arad este să avem un primar medic, un om care a luptat cu virusul şi ştie ce trebuie făcut pentru a reduce riscurile. Fapt pentru care Sergiu Cosmin Vlad a decis să-i predea ştafeta de candidat din partea Alianţei USR PLUS la Primăria Arad lui Adrian Wiener şi ne bucurăm că este hotărât să-şi asume această candidatură”, spune europarlamentarul USR PLUS Vlad Botoş, preşedinte USR Arad.

Alianţa USR PLUS Arad are convingerea că Adrian Wiener îşi va folosi experienţa parlamentară şi cea managerială pentru a implementa cu succes proiectele alianţei pentru arădeni.

„Suntem în impas la Arad. Oraşul nostru care poartă marca oamenilor de succes în afaceri, a pierdut extrem de mult capital uman calificat şi profesionist. Aradul are nevoie de dezvoltarea sectorului serviciilor de înaltă specializare care să-i confere stabilitate economică şi competitivitate. Pentru ca oamenii de succes să fie interesaţi să investească în Arad trebuie să ofere o administraţie performantă care să le fie partener de încredere. Administraţia condusă de Adrian Wiener va fi piatra de temelie pentru reconstrucţia Aradului. Adrian Wiener este garanţia noastră pentru o administraţie eficientă şi prietenoasă cu actualii şi viitorii cetăţeni ai Aradului”, conchide Octavian Iercan, preşedinte PLUS Arad.

Facebook Comments