Adrian Ţuţuianu şi Marian Neacşu au fost excluşi din PSD

by Andreea Radu

Senatorul social-democrat Adrian Ţuţuianu şi secretarul general al PSD, Marian Neacşu, au fost excluşi luni din partid în urma unei decizii luate de Comitetul Executiv Naţional al PSD, transmite agrepres.ro. La finalul şedinţei, Marian Neacşu a anunţat că vor face contestaţie.

„Bineînţeles că vom face o contestaţie, pentru că este o execuţie publică fără niciun sens. Nu ni s-a adus niciun fel de argument decât elucubraţii, afirmaţii fără niciun fel de temei, am devenit pe nepusă masă şi trădătorii partidului, şi oamenii care negociau pe ascuns cu altcineva. E foarte interesant cum am reuşit să trec dintr-o extremă în alta, în opinia altora”, a declarat Marian Neacşu, care susţine că la baza deciziei au stat nişte „motivaţii aiuritoare”.

La rândul său, Adrian Ţuţuianu afirmă că acesta este un moment dificil, care era însă de anticipat, precizând că decizia privind excluderea sa a fost luată în ziua în care se împlinesc 20 de ani de când el a intrat în PSD – ca purtător de cuvânt în judeţul Dâmboviţa.

 

Facebook Comments