ADRIAN TOLEA: „REVIZUIREA CONSTITUTIEI, 87 LA SUTA NECONSTITUTIONALA“

by Cosmin Mihuta

Adrian Ţolea, prim-vicepreşedinte al PDL Arad, consideră că USL s-a descalificat în faţa electoratului, prin proiectul de revizuire a Constituţiei pe care l-a elaborat. „Revizuirea Constituţiei  este un EŞEC clar al actualei guvernări. Incompetenţa şi iresponsabilitatea celor care au elaborat acest proiect se dovedeşte prin faptul că din cele 128 de puncte de modificare a Constituţiei, 111 au probleme de neconstituţionalitate. Curtea Constituţională a constatat 26 de observaţii majore de neconstituţionalitate, aceasta însemnând că respectiva Comisie de Revizuire nu avea voie să se atingă de acele articole. De asemenea, au fost constatate 85 de observaţii de neconstituţionalitate pe fondul articolelor. Când din 128 de puncte 111 sunt neconstituţionale, într-o proporţie de aproape 87%, singura concluzie este că autorii sunt incompetenţi şi iresponsabili. Constituţia nu trebuie să reflecte interesul de moment al unei guvernări, al unui grup de politicieni, ci o Lege Fundamentală creată pe termen mediu şi lung”, a declarat Adrian Ţolea..

Facebook Comments