Adrian Todor: Românii mor din cauza ciocoismul și a clientelismul politic marca PNL

by Florian Popa

În timp ce guvernul PNL îi acuză pe români că se distrează prea mult şi că nu respectă restricţiile, apar focare de Covid 19 în instituţiile în care peneliştii sunt direct responsabili de asigurarea măsurilor de protecţie împotriva epidemiei. Cele mai multe cazuri se înregistrează acum în spitale şi în căminele de bătrâni, din vina exclusivă a politrucilor PNL.

„PNL este principalul responsabil de dezastrul din spitale şi din căminele de bătrâni pentru că a profitat de criză şi a făcut numiri politicianiste, în serie, în funcţiile de conducere din spitale şi din Direcţiile de Sănătate Publică.

Şefa DSP Bucureşti, preşedinta PNL sector 2 şi fina ministrului PNL,  Anisie, numită din postura de medic stomatolog în fruntea Direcţie de Sănătate Publică Bucureşti, este direct vinovată de moartea unor oameni, pentru că nu a asigurat protecţia personalului şi a bătrânilor din căminele din Capitală.

PSD cere demiterea, de îndată demiterea politrucului în fruntea  DSP Bucuresti şi înlocuirea lui cu un profesionist.

Ministrul Tătaru este la fel de vinovat de moartea acelor oameni pentru că  a închis ochii la incompetența DSP Bucureşti, care refuză să testeze bătrânii din căminele afectate de epidemie.

Tătaru știa ce se întâmplă, dar a tergiversat, pentru a o proteja pe Oana Nicolescu, șefa DSP București, numită politic, în pofida faptului că din cauza incompetenței acesteia instituția a devenit focar de Covid-19. La acest moment activitatea DSP București este paralizată după ce șefa sa, fina lui Anisie, a ascuns faptul că un salariat era infectat, fapt ce a condus și la infectarea altora.

Haosul de la București, provocat de politrucii liberali, nu este singular. La Galaţi, unde sunt infectate sute de cadre medicale, ministrul Tătaru a trimis să gestioneze situaţia o echipă de 3 oameni – un medic veterinar, un jurist și un radiolog – nici unul, epidemiolog“, declară deputatul PSD Arad Adrian Todor.

 

Facebook Comments