Adrian Todor: România – a doua cea mai mare creștere economică din Europa

by Andreea Radu

Institutul Național de Statistică a reconfirmat că România a avut o creștere economică record, de 4,7 % pe primele șase luni ale anului. Această performanță așază România pe podiumul performanțelor europene, pe locul 2, după Ungaria.

„Este o profundă contradicție între spusele lui Iohannis privind așa-zisa ”guvernare eșuată” a PSD și realitatea care demonstreză rezultate economice remarcabile. Nu poți spune despre o guvernare că este eșuată în condițiile în care creșterea economică e de trei ori și jumătate mai mare ca media UE, iar PIB a crescut în trei ani cu 33%, de la 765,1 mld. lei în 2016, la 1.022,5 mild. lei în 2019. Datele prezentate atât de Institutul Național de Statistică, cât și de Eurostat ne arată încă o dată că propaganda mincinoasă PDL-PNL, aliniată în spatele președintelui Iohannis îi minte în permanență pe români, iar lucrurile sunt în realitate cu totul altele“, declarî deputatul PSD Arad Adrian Todor.

Facebook Comments