Adrian Todor: Primăria Arad a „reușit“ să atragă 1 la sută fonduri europene în 2016  

by Dana B.

Condus de un politician cu „mare viziune“, cum este Gheorghe Falcă, Aradul e codaș la nivel național, la capitolul fonduri europene. În timp ce orașe ca Timișoara sau Oradea fac investiții de zeci de milioane de euro din fonduri europene, la Arad e la modă creditul, Primăria Arad reușind să atragă … 1 la sută fonduri europene în 2016.

„Indiferent câte apariții în presă plătește primarul Gheorghe Falcă, indiferent cât minte propaganda uriașă a PNL Arad plătită cu bani publici, datele oficiale ne arată, sec, fără înflorituri, realitatea tristă în care se găsește Aradul. Conform proiectului introdus de primarul Gheorghe Falcă pe ordinea de zi a ședinței CLM de joi, privind execuția Bugetului Municipiului Arad pe anul 2016, Primăria Arad a „reușit“ să atragă 1 la sută fonduri europene anul trecut. O sumă infimă, în comparație cu alte orașe din jur, care-și alcătuiesc marea parte a bugetului de investiții din fonduri nerambursabile.

În 2016, veniturile Aradului s-au fost compus din impozite și taxe locale – 131.315.000 lei (30% din total venituri); cote și sume defalcate din impozitul pe venit – 180.646.000 lei (41%);

sume defalcate din TVA – 105.109.000 lei (24%); subvenții de la alte nivele ale administrației – 15.705.000 lei (4%); sume primite de la UE în contul plãților efectuate – 6.460.000 lei (1%).

Ca să ne facem o impresie despre cât de bine este administrat Aradul, trebuie să precizăm că la capitolul cheltuieli, numai dobânzile la creditele Primăriei Arad se ridică la 1% din buget. Pe românește, Gheorghe Falcă a atras fonduri nerambursabile cât să plătească dobânda la credite, în timp ce rambursările de credite au „păpat“ alți 5 la sută din buget, adică de cinci ori banii atrași de la UE.

Această statistică rece ne arată ce fel de administrator avem la nivelul municipiului Arad. Nu e de mirare că sub bagheta administratorului Falcă nu s-a atras un euro pentru spitale, nu e de mirare că nu s-a obținut finanțarea pentru reabilitarea Teatrului de Stat, nu s-a reabilitat nicio clădire monument istoric cu bani europeni,  nu s-a modernizat CET-ul, așa cum s-a întâmplat la Oradea, iar exemplele ar putea continua. E trist că într-o perioadă în care Aradul are la îndemână atâtea oportunități, în care există zeci de milioane de euro disponibile pentru infrastructură, cultură, educație, sănătate, am fost blestemați să avem un astfel de conducător în fruntea orașului“, declară deputatul PSD Arad Adrian Todor.

 

Facebook Comments