ADRIAN NASTASE A PRIMIT SPOR DE PEDEAPSA: VA EXECUTA 4 ANI SI 6 LUNI DE INCHISOARE

by Cosmin Mihuta

Adrian Năstase va executa patru ani şi şase luni de închisoare, după ce Curtea de Apel Bucureşti i-a adăugat un spor la pedeapsa de patru ani, în urma contopirii condamnărilor primite de fostul premier în dosarele „Zambaccian” şi „Trofeul calităţii”, decizia fiind definitivă.

Instanţa Curţii de Apel Bucureşti a admis, marţi, contestaţia Direcţiei Naţionale Anticuropţie (DNA) şi a dispus ca la pedeapsa de patru ani de închisoare pe care o execută Adrian Năstase să se adauge un spor de pedeapsă de şase luni.

Decizia a fost luată în dosarul în care Adrian Năstase a cerut contopirea pedepselor de patru ani de închisoare din dosarul „Zambaccian” şi de doi ani de închisoare din dosarul „Trofeul calităţii”.

Hotărârea instanţei este definitivă, Adrian Năstase urmând să execute o pedeapsă de patru ani şi şase luni de închisoare.

În aceste condiţii, avocatul lui Adrian Năstase nu mai poate solicita liberarea condiţionată, aşa cum intenţiona să facă dacă fostul premier rămânea cu pedeapsa de patru ani.

 

Sursa: mediafax.ro

Facebook Comments