Adrian Mihalcea: „Nu mai vrem calcule. Avem nevoie de trei puncte”

Adrian Mihalcea: „Nu mai vrem calcule. Avem nevoie de trei puncte”
UTA Arad întâlnește Metaloglobus București, duminică, de la ora 15:00, pe Arena „Francisc Neuman”, într-un meci important din etapa a treia a play-out-ului Superligii.
Antrenorul echipei arădene, Adrian Mihalcea, a declarat în conferința de presă premergătoare partidei că obiectivul este clar: obținerea celor trei puncte.
„O partidă importantă. (...) Ne interesează să adunăm cât mai multe puncte. Un punct ne-ar pune iarăși să facem calcule și să vedem unde anume am putea să recuperăm în meciurile următoare. Din acest motiv zic că este un joc important și trei puncte pentru noi ar fi foarte benefice în momentul de față pentru liniștea noastră, pentru a gândi acest final de sezon”, a declarat tehnicianul.
UTA vine după o pauză competițională de două săptămâni, afectată de convocările la echipele naționale, ceea ce complică pregătirea meciului.
„Venim după o pauză de două săptămâni în care nu am avut o serie de jucători, fiind convocați la echipele naționale și au venit unii dintre ei obosiți, iar alții jucând două meciuri întregi, alții nejucând deloc. Trebuie să gestionăm foarte bine această situație”, a explicat Mihalcea.
Adversara arădenilor traversează o perioadă bună, după schimbarea staffului tehnic.
„Jucăm împotriva unei echipe care de când și-a schimbat stafful tehnic are un joc îmbunătățit și nu doar jocul, dar și rezultatele, fiind o echipă care de trei etape nu pierde, iar în play-out în primele două meciuri nu a primit gol. (...) Va veni cu siguranță aici să joace o carte câștigătoare”, a mai spus antrenorul echipei de pe Mureș.
Mihalcea a subliniat că formația antrenată de Florin Bratu este mai bine organizată defensiv și se bazează pe faze fixe și contraatacuri.
Din punct de vedere al lotului, UTA se confruntă cu absențe importante. Tzionis este în continuare accidentat, Patriot Sejdiu nu este încă înregistrat, iar Ime Ndon va lipsi din cauza unor probleme administrative legate de viză. În plus, echipa are probleme pe benzi, unde 70-80% dintre jucători sunt indisponibili.
„Este o partidă stranie, având 70-80% dintre jucătorii de bandă accidentați și trebuie să improvizăm, dar acest lucru l-am tot făcut în ultima perioadă. Vom găsi soluții cu siguranță”, a punctat Mihalcea.
În ciuda speculațiilor privind eventuale plecări în vară, antrenorul UTA-ei a dat asigurări că jucătorii sunt concentrați pe finalul sezonului.
„Indiferent ce se va întâmpla peste două luni, nu cred că sunt jucători care se gândesc deja la plecare și nu sunt angrenați în aceste meciuri care vor urma”, a concluzionat acesta.