Adrian Mihalcea a salvat-o pe Slobozia și este așteptat la negocieri cu UTA

/
Adrian Mihalcea a salvat-o pe Slobozia și este așteptat la negocieri cu UTA
Unirea Slobozia și-a păstrat locul în eșalonul de elită al fotbalului românesc, după ce a învins-o pe FC Voluntari cu 4-3, la loviturile de departajare, luni seara, într-un meci câștigat de ialomițeni cu 1-0 (1-0, 1-0), la capătul prelungirilor, în manșa secundă a barajului pentru menținere/promovare în Superliga de fotbal. După ce FC Voluntari s-a impus cu 2-1 în prima manșă, Baceana Arabuli (41) a anulat avantajul ilfovenilor. Nu s-a mai marcat, apoi, în prelungiri și s-a ajuns la penalty-uri. Baceana Arabuli, Ovidiu Perianu, Cristian Bărbuț și Constantin Toma au transformat pentru Unirea, iar Jakub Vojtus a ratat. Pentru ilfoveni au fructificat loviturile de la 11 metri Andrei Dumiter, Radu Crișan și Remus Guțea, iar Ionuț Panțîru și Nicolae Carnat au ratat. Adrian Mihalcea și-a anunțat încă o dată plecarea de la cârma formației din orașul natal, dar a infirmat faptul că s-ar fi înțeles deja cu UTA:

Voi merge să vorbesc cu oamenii, sper să iau decizia corectă

„Nu mă dă pe spate această rămânere. Din păcate, condițiile nu s-au schimbat, din contră s-au înrăutățit puțin pentru anul acesta. Uitați-vă cum trăim, uitați-vă cum arătăm, nu e tocmai ok și mă țin de cuvânt. Dar îi las în prima divizie și mulțumirea este enormă. Trebuie să ne dăm frâu liber și să sărbătorim o mare realizare, numai eu știu câte au fost în acest an. Au fost ceva discuții la modul de tatonări, nu am intrat în nici un fel de detalii. Așa că nu am semnat cu nimeni. Voi lua o decizie și voi merge să vorbesc cu oamenii după acest meci. Am cerut îngăduință. Cine a acceptat, bine, cine nu, nu e treaba mea. Da, au fost ceva discuții, dar n-am intrat în detalii. Sper să iau decizia corectă”, a spus tehnicianul de 49 de ani.