Curtea de Apel Timişoara a respins, luni, recursul omului de afaceri Adrian Buleu, din Arad, acuzat de uciderea lui Abel Apostol, în luna mai a anului 2013. Buleu este trimis în judecată pentru omor, chiar dacă nu s-a găsit cadavrul victimei, procesul desfăşurânduse la Tribunalul Caraş-Severin. Apărătoarea lui Buleu, avocata Maria Vasii, i-a prins ”în ofsaid” pe magistraţii din Caraş-Severin care, în urma unei strămutări de la Tribunalul Arad, îl judecă pe Buleu pentru că l-ar fi ucis pe asociatul său, Abel Apostol, dispărut fără urmă din ziua de 1 mai 2013. Maria Vasii a invocat, în recurs, la Curtea de Apel Timişoara, faptul că Tribunalul Caraş-Severin a depăşit termenul legal al arestării preventive: „Vă rog să constataţi încetată măsura arestării preventive prin neverificarea ei înlăuntrul termenului prevăzut de lege, respectiv acela de 60 zile”. Avocata Vasii a arătat că, ”potrivit legii procesuale noi, în vigoare astăzi (n.r. – ieri), 3 februarie 2014, obligaţia de verificare a măsurii arestării înainte de expirarea duratei anterioare este imperativă”, şi, în acest sens, a invocat art. 241, alin. 1, lit. e din noul Cod de procedură penală, care spune că ”încetează de drept măsura arestării preventive când au expirat termenele prevăzute de lege fără ca judecătorul sau instanţa de judecată să fii dispus menţinerea arestării preventive în acest termen”. Toate acesteargumente nu au avut, însă, darul de ai convingepe magistraţi, Curtea de Apel Timişoara respingând cererea lui Adrian Buleu.
Facebook Comments