Adrian Alda, candidat la Camera Deputaților: „ׅTrebuie să sprijinim tinerii fermieri să acceseze fonduri europene“

by Florian Popa

Adrian Alda este un tânăr politician social-democrat, care a intrat în politică pentru a-și fructifica experiența profesională din mediul privat și pentru a-și pune în slujba comunității competențele dobândite prin muncă și studiu. Este inginer agronom, absolvind Universitatea De Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului Timișoara, are 38 ani, iar nenumăratele proiecte pe linie de accesare fonduri europene prin FEADR, precum și rezultatele sale ca formator pentru meserii din domeniul agricol constituie cărți de vizită inestimabile.

Alda este un om modest și muncitor și candidează la Camera Deputaților din partea Partidului Social Democrat pentru că este convins că are un cuvânt de spus în ceea ce privește redresarea satului românesc și punerea în valoare, în mod just, a potențialului agricol al județului Arad. Este un mediu pe care îl cunoaște bine pentru că provine din el, copilărind în comuna Bocsig și satul Aldești, printre oamenii minunați ai locului.

„Totdeauna am fost fascinat de lumea satului, de modul în care România poate merge înainte prin forțele sale, dobândind o poziție de excelență la nivel european. Este imperios necesar ca tinerii să se implice în agricultură și în activități adecvate mediului rural. Cred că trebuie asigurată o mai bună atenție tinerilor care doresc să-și înființeze o exploatație agricolă prin intermediul banilor europeni. Siguranța și sprijinul pentru accesarea fondurilor europene de către tinerii fermieri români, vor fi unele dintre principalele mele obiective de pe lista programului de guvernare, pregătit de PSD, în vederea susținerii accesului tinerilor la programe agricole eficiente și de viitor”, spune Adrian Alda.

Ca inginer agronom și specialist, Alda consideră că principalii piloni ai unei agriculturi durabile și performante trebuie să fie dezvoltarea producţiei agricole şi siguranţa alimentară. Acestea sunt și motivele pentru care a intrat în politică, pentru a demonstra că se poate face performanță la noi acasă, cu forțe proprii și cu un cadru legislativ favorizant. Nu în ultimul rând, este important de precizat că Adrian Alda este din 2012 președintele Asociației Fermierilor din România, Filiala Arad, o poziție pe care a onorat-o mereu cu cinste și seriozitate.

E vremea noastră, a tinerilor, a celor care am studiat și am muncit pentru a vedea România și județul Arad în topul mândriei colective naționale și europene. Candidez pentru Arad pentru toți oamenii fantastici care cred în mine și în Partidul Social Democrat !

 

Comandat de Partidul Social Democrat – Organizaţia Judeţeană Arad. Realizat de Camarad Print Media SRL. Cod de identificare mandatar financiar coordonator: 11200020.

 

Facebook Comments