Administrația și societatea civilă, pact de solidaritate pentru ajutorarea persoanelor izolate

by Cristian Dobre

Arad. Administrația arădeană a luat măsuri pentru gestionarea situației create de pandemia Covid-19. Astăzi a fost prezentată, la Consiliul Județean, Rețeaua Solidarității, creată pentru a veni în sprijinul arădenilor afectate de pandemie. Concret, vor fi ajutate persoanele din auto-izolarea legală (declarată la Direcția de Sănătate Publică, în condițiile legii) și persoanele vulnerabile, fără aparținători, care se izolează la domiciliu și nu au posibilitatea să se aprovizioneze cu alimente și materiale de curățenie.

Rețeaua Solidarității a fost inițiată de Consiliul Județean Arad. Alături de această instituție, proiectul a fost prezentat astăzi de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad (la nivel județean), Direcția de Asistență Socială Arad (la nivel municipal), Crucea Roșie, Cetatea Voluntarilor și Asociația Euromediu.

„În aceste momente de cumpănă avem nevoie de înțelegere, de solidaritate, dar nu doar afișate declarativ, ci însoțite de fapte concrete. Înființarea acestei Rețele a Solidarității vine pentru a ne implica acolo unde nevoia e mai mare, pentru a ajuta persoanele vulnerabile, care nu pot să se descurce pe cont propriu, fiind izolate la domiciliu”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Erika Stark, directoarea DGASPC Arad, a prezentat desfășurarea activității: „Pentru persoanele din județ, exceptând municipiul, vom avea o linie telefonică prin care vom înregistra cazurile semnalate, vom verifica veridicitatea datelor, prin reprezentanții comunităților locale, primari, medici, personalul care se ocupă de asistența socială, și acolo unde este cazul, cu ajutorul ONG-urilor, vom oferi un ajutor săptămânal constând în câte două pachete, unul cu alimente de bază, iar celălalt cu produse pentru igienă”.

Oana Pârvulescu, directoarea DAS Arad, a completat cu faptul că „pe raza municipiului, modul de acționare va fi similar. Vom identifica persoanele vulnerabile, cu ajutorul aparatului de specialitate propriu și prin partenerii noștri din societatea civilă, urmând ca persoanele vulnerabile, izolate, să primească acest ajutor săptămânal, care este gratuit”.

Măsurile luate sunt:

– punerea la dispoziție a numerelor unice de urgență 0257-983 (pentru județ), 0787-806.562 (pentru municipiu), apelabile începând de luni, între orele 8-20;

– constituirea unui Nucleu de Coordonare, condus de directorul DGASPC Arad, Erika Stark, care va prelua și gestiona apelurile persoanelor din categoriile vizate;

– realizarea și distribuirea a două tipuri de pachete pentru persoanele din grupurile țintă: un pachet cu alimente de bază (în valoare de 70 de lei/persoană), un pachet cu produse de curățenie. Solicitările pentru pachete se preiau de luni până vineri, la numerele de telefon indicate, iar pachetele se vor distribui o dată pe săptămână, prin voluntari sau serviciile sociale;

– DGASPC Arad pune la dispoziția arădenilor un psiholog, de luni până vineri, între orele 8-16, care va sta telefonic la dispoziția cetățenilor. Numărul la care poate fi apelat este același număr de urgență, 0257-983;

– Crucea Roșie va deschide un cont pentru donații în bani. Atenție, beneficiarii ajutoarelor nu vor primi sumele în bani, ci produse!

– Asociațiile non-guvernamentale sunt invitate să se alăture Rețelei de Solidaritate, pentru a colecta și distribui bunuri și alimente. Cei interesați trebuie să contacteze urgent DGASPC (pentru activitățile din județ) sau DAS (pentru activitățile din municipiu).

Facebook Comments