Administraţia Penitenciarelor: Autorul crimei din Mediaş ar fi fost eliberat şi fără recursul compensatoriu

by Florian Popa

Autorul crimei de la Mediaş ar fi fost eliberat şi în condiţiile în care Legea recursului compensatoriu nu ar fi produs efecte, cazul său putând fi analizat în comisia de liberare condiţionată chiar cu două luni înainte, potrivit Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

Potrivit unui comunicat transmis, miercuri, de Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP), autorul crimei din Mediaş, condamnat definitiv la 13 ani de închisoare pentru tentativă de omor deosebit de grav, a fost propus pentru liberare condiţionată la data de 3 mai 2018.

„Persoana în cauză, condamnată definitiv la o pedeapsă privativă de libertate de 13 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor deosebit de grav, a fost propusă pentru liberare condiţionată la data de 03.05.2018, iar instanţa de judecată, în considerarea îndeplinirii cumulative a criteriilor prevăzute de cadrul legal, a dispus punerea în libertate, la data de 22.05.2018. Facem precizarea că, în eventualitatea în care Legea nr. 169/2017 nu ar fi produs efecte, persoana în cauză ar fi dobândit vocaţia de a fi analizată în comisia pentru liberare condiţionată, la o dată anterioară, respectiv în luna martie 2018”, potrivit documentului citat.

Acest lucru s-ar fi întâmplat deoarece, potrivit legii, bărbatul ar fi îndeplinit condiţiile liberării condiţionate, între care îndeplinirea unei fracţii obligatorii de executat din pedeapsă, îndeplinirea integrală a obligaţiilor civile stabilite de instanţă prin hotărârea de condamnare, conduita corespunzătoare pe durata executîrii pedepsei şi convingerea instanţei că s-a îndreptat şi se poate reintegra în societate.

Facebook Comments