ADELE A FOST DETRONATA DIN TOP DE UN STUDENT DE 21 DE ANI

Succes nesperat pentru un student de 21 de ani, semifinalist la popularul concurs Vocea Americii. El a reuşit performanţa de a o detrona pe celebra Adele în doar 30 de minute din fruntea clasamentului single-urilor de pe iTunes, informează timesfreepress.com. Jordan Smith a interpretat admirabil piesa "Somebody to Love" a celor de la Queen, fiind aplaudat în picioare chiar de antrenorul său, cunoscutul cântăreţ Adam Levine. Emisiunea Vocea Americii a fost difuzată luni seara, iar Jordan a cântat la ora 22:00. La ora 22:30, studentul era deja numărul 1 pe iTunes. El a reuşit astfel să o detroneze pe Adele, care conducea de cinci săptămâni în clasamentul download-urilor.