Actriţa Caroline Cellier a murit la 75 de ani

by Andreea Radu

Actriţa franceză Caroline Cellier, laureată a premiului Cesar din 1985 pentru rolul său din filmul „L’Année des méduses”, a murit marţi la Paris la vârsta de 75 de ani după o suferinţă îndelungată, a informat miercuri presa franceză citată de EFE.

Cunoscută pentru rolurile sale secundare în cinematografie şi teatru şi cu o filmografie prolifică, Cellier (născută în Montpellier în 1945) a colaborat cu regizori de prestigiu, precum Chaude Chabrol, Claude Lelouch, Edouard Molinaro şi cu soţul său, Jean Poiret, cu care a fost căsătorită din 1965 până la moartea acestuia în 1992.

„Azi ne despărţim pentru câteva minute dar vei rămâne mereu forţa, râsul, gluma, sângele meu vărsat, cavalerul meu al dreptăţii, detectorul meu de ipocrizie, luna mea, mama mea, lupta mea….”, a scris fiul său, Nicolas Poiret, pe Instagram.

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments