Actorul francez Jean-Paul Belmondo a încetat din viaţă

by Florian Popa

Jean-Paul Belmondo, care s-a impus drept una dintre stelele de magnitudine maximă ale Noului val al cinematografiei franceze încă din 1959, cu rolul din capodopera lui Jean-Luc Godard „A bout de souffle” (Breathless), a încetat din viaţă luni, la vârsta de 88 de ani, transmite agerpres.ro.
Un actor carismatic care îşi executa de multe ori singur cascadoriile, Belmondo a început din anii ’60 să fie interesat de filmele comerciale şi a devenit imediat unul dintre cei mai iubiţi actori francezi atât în comedii cât şi în filme de acţiune.
Decizia sa de a se concentra pe filmele comerciale, realizate pentru publicul larg şi să întoarcă spatele filmelor de artă i-a atras numeroase critici. Se spunea despre el că îşi iroseşte talentul indiscutabil, un lucru pe care l-a respins întotdeauna.
„Atunci când un actor are succes, unii îi întorc spatele şi îl acuză că a ales calea uşoară (în carieră n.r.), că nu vrea să facă niciun efort sau să îşi asume vreun risc. Dar dacă ar fi atât de uşor să umpli sălile de cinema, atunci lumea filmului ar fi mult mai sănătoasă decât este. Nu cred că aş fi rămas în lumina reflectoarelor atât de mult timp dacă jucam în toate prostiile. Oamenii nu sunt proşti”, spunea Belmondo.

Facebook Comments