Actorii arădeni trăiesc bucuria reîntâlnirii cu publicul. Deocamdată, doar în aer liber  

Actorii arădeni trăiesc bucuria reîntâlnirii cu publicul. Deocamdată, doar în aer liber   
Două proiecte inedite fac posibilă reîntâlnirea atât de râvnită în ultimele luni, dintre publicul arădean și actori. Este vorba despre proiectele ,,Grădina cu teatru” și ,,Teatru la fereastră”, ambele din cadrul programului arădean ,,Seri de teatru”. Este vorba despre două demersuri culturale inspirate care vor aduce față în fața, evident păstrând distanța, spectatorii și artiștii. ,,Ne bucurăm că, după aproape trei luni extrem de dificile, putem să ne reîntâlnim și să ne bucurăm de teatru. Până la mijlocul lunii septembrie, vom aduce spectacolele pe care le îndrăgiți atât de mult, în fața dumneavoastră, în aer liber, în Grădina de vară a Centrului Cultural Județean, Grădina de vară a Cinematografului Arta  și... în cartierele arădene. Le vom aduce aproape de voi, spectatorii noștri dragi, păstrând însă toate măsurile de siguranță determinate de situația specială în care ne aflăm.” – spune Bogdan Costea, manager al Teatrului Clasic ,,Ioan Slavici” Arad Iată care este programul complet al spectacolelor susținute de Teatrul Clasic Ioan ,,Slavici Arad”, până la finalul lunii iulie 2020. Program spectacole în aer liber - TCIS Arad 17 iunie – 31 iulie 2020 Miercuri, 17 iunie 2020, ora 20,00 –Teatrul de Vară al CCJ, str.George Barițiu, nr.16 – Proiectul ,,Grădina cu teatru” ,,Totul despre femei ”  de Miro Gavran,  Distribuția 1  Regia: Felix Crainicu Durata:1h40 min Joi, 18 iunie 2020, ora 20,00 – Cartier Micălaca, zona 300, parcare bloc 303/2 – Proiectul ,,Teatru la fereastră” ,,Bagajul cu oameni” după ,,The search for signs of intelligent life in the universe” de Jane Wagner Traducerea: Matei Ioan Rotaru Dramatizarea: Diana Ioana Licu One woman show cu Diana Ioana Licu Durata: 50 min   Vineri, 19 iunie 2020, ora 20,00  – Cartier Micălaca, zona 300, parcare bloc 303 / 2 – Proiectul ,,Teatru la fereastră” ,,Apropo, ați chemat pompierii?” – adaptare după ,,Telegrama” de Aldo Nicolaj One man show cu Zoltan Lovas Regia:  Liana Didilescu Durata: 50 min   Miercuri, 24 iunie 2020, ora 20,00  – Teatrul de Vară al CCJ, str. George Barițiu, nr.16  - Proiectul ,,Grădina cu teatru” ,,Ai mei erau super!” – scenariu colectiv bazat pe  întâmplări reale ale actorilor trupei Regia: Cristian Ban Durata: 1h30 min   Joi, 25 iunie 2020, ora 20,00 – Cartier Aurel Vlaicu, zona Poetului, str. Ștefan Luchian – curtea  interioară – Proiectul ,,Teatru la fereastră” ,,Giulia / Singură acasă” – adaptare după Dario Fo și Franca Rame One woman show cu Angela Petrean Varjasi Regia:  Liana Didilescu Durata: 50 min   Vineri, 26 iunie 2020, ora 20,00 – Cartier Aurel Vlaicu, zona Poetului, str. Ștefan Luchian – curtea  interioară – Proiectul ,,Teatru la fereastră” ,,Apropo, ați chemat pompierii?” – adaptare după ,,Telegrama” de Aldo Nicolaj One man show cu Zoltan Lovas Regia:  Liana Didilescu Durata: 50 min   Miercuri, 1 iulie 2020, ora 20,00 - Teatrul de Vară al CCJ, str. George Barițiu, nr.16 – Proiectul ,,Grădina cu teatru” ,,Totul despre femei ”  de Miro Gavran,  Distribuția 2   Regia: Felix Crainicu Durata:1h15 min   Joi, 2 iulie 2020, ora 20,00  – Cartier Alfa – Proiectul ,,Teatru la fereastră” ,,Bagajul cu oameni” după ,,The search for signs of intelligent life in the universe” de Jane Wagner Traducerea: Matei Ioan Rotaru Dramatizarea: Diana Ioana Licu One woman show cu Diana Ioana Licu Durata: 50 min   Vineri, 3 iulie 2020, ora 20,00  – Cartier Alfa – Proiectul ,,Teatru la fereastră” ,,Giulia / Singură acasă – adaptare după Dario Fo și Franca Rame One woman show cu Angela Petrean Varjasi Regia:  Liana Didilescu Durata: 50 min   Miercuri, 8 iulie 2020, ora 20,00  - Teatrul de Vară al CCJ, str.George Barițiu, nr.16 - Proiectul ,,Grădina cu teatru” ,,Să ne cunoaștem mai bine” – scenariu  colectiv   Regia: Cristian Ban Spectacol nerecomandat tinerilor sub 16 ani Durata: 1h10 min   Joi, 9 iulie 2020, ora 20,00 – Cartier Micălaca - Proiectul ,,Teatru la fereastră” ,,Bagajul cu oameni” după ,,The search for signs of intelligent life in the universe” de Jane Wagner Traducerea: Matei Ioan Rotaru Dramatizarea: Diana Ioana Licu One woman show cu Diana Ioana Licu Durata: 50 min   Vineri, 10 iulie 2020, ora 20,00 – Cartier Micălaca - Proiectul ,,Teatru la fereastră” Giulia / Singură acasă – adaptare după Dario Fo și Franca Rame One woman show cu Angela Petrean Varjasi Regia:  Liana Didilescu Durata: 50 min   Miercuri, 15 iulie 2202, ora 20,00  - Teatrul de Vară al CCJ, str.George Barițiu, nr.16  - Proiectul ,,Grădina cu teatru” ,,Gunoierul” de Mimi Brănescu Regia: Marian Parfeni Durata: 55 min   Joi, 16 iulie 2020, ora 20,00  – Cartier Aurel Vlaicu - Proiectul ,,Teatru la fereastră” Exerciții de improvizație teatrală și impro-cabaret cu actorii Teatrului Clasic ,,Ioan Slavici” și ai Trupei Marionete Durata: 50 min   Vineri, 17 iulie 2020, ora 20,00  – Cartier Aurel Vlaicu  - Proiectul ,,Teatru la fereastră” ,,Apropo, ați chemat pompierii?” – adaptare după ,,Telegrama” de Aldo Nicolaj One man show cu Zoltan Lovas Regia:  Liana Didilescu Durata: 50 min   Miercuri, 22 iulie 2020, ora 20,00 – Grădina de vară a Cinematografului Arta, str. Vasile Alecsandri, nr. 2  - Proiectul ,,Grădina cu teatru” ,,Ai mei erau super!” – scenariu colectiv bazat pe  întâmplări reale ale actorilor trupei Regia: Cristian Ban Durata: 1h30 min   Joi, 23 iulie 2020, ora 20,00 – Cartier Alfa - Proiectul ,,Teatru la fereastră” Exerciții de improvizație teatrală și impro-cabaret cu actorii Teatrului Clasic ,,Ioan Slavici” și ai Trupei Marionete Durata: 50 min   Vineri, 24 iulie 2020, ora 20,00 – Cartier Alfa - Proiectul ,,Teatru la fereastră” ,,Giulia / Singură acasă – adaptare după Dario Fo și Franca Rame One woman show cu Angela Petrean Varjasi Regia:  Liana Didilescu Durata: 50 min   Miercuri, 29 iulie 2020, ora 20,00 – Grădina de vară a Cinematografului  Arta,  str. Vasile Alecsandri, nr. 2 - Proiectul ,,Grădina cu teatru” ,,Totul despre femei ”  de Miro Gavran,  Distribuția 1  Regia: Felix Crainicu Durata:1h40 min   Joi, 30 iulie 2020, ora 20,00 – Cartier Micălaca - Proiectul ,,Teatru la fereastră” ,,Apropo, ați chemat pompierii?” – adaptare după ,,Telegrama” de Aldo Nicolaj One man show cu Zoltan Lovas Regia:  Liana Didilescu Durata: 50 min   Vineri, 31 iulie 2020, ora 20,00 – Cartier Micălaca - Proiectul ,,Teatru la fereastră” ,,Bagajul cu oameni” după ,,The search for signs of intelligent life in the universe” de Jane Wagner Traducerea: Matei Ioan Rotaru Dramatizarea: Diana Ioana Licu One woman show cu Diana Ioana Licu Durata: 50 min   Spectacolele din cadrul proiectului ,,Teatrul la fereastră” pot fi vizionate gratuit. Pentru reprezentațiile susținute la Teatrul de Vară al Centrului Cultural Județean Arad și la Grădina de vară a Cinematografului  ,,Arta”, prețul unui bilet este de 15 lei (preț întreg), 10 lei (studenți și pensionari) și 5 lei (elevi). Biletele, în limita locurilor disponibile, se achiziționează prin rezervare telefonică, la numărul de telefon 0257/ 280018, de luni până vineri, între orele 10.00 – 16.00 și sâmbăta între orele 10.00 – 12.00. În ziua reprezentației, acestea pot fi achiziționate din locația susținerii spectacolului între orele 18.00 – 20.00.   În caz de vreme nefavorabilă, spectacolele se reprogramează la o dată anunțată ulterior.