ACTORII ARĂDENI, APLAUDAȚI MINUTE IN ȘIR ÎN TURCIA

by Dana B.
 Spectacolul „Săptămâna luminată” de Mihail Săulescu,  în regia lui Nicolae – Mihai Brânzeu,   a fost propunerea făcută de Teatrul Clasic ”Ioan Slavici” Arad pentru cea de-a treia ediţie a Festivalului Internaţional al Ţărilor Balcanice din Bursa, Turcia, care a avut loc  în perioada 8-27 martie 2016.     
             Povestea tânărului Constantin, un om plin de păcate care este vegheat în  ultimele sale ore de viaţă de către mamă, a  fost susţinută impecabil de actorii arădeni  cu  emoţie, dramatism şi o mişcare scenică  ce au contribuit la reuşita celor două reprezentaţii care au fost vizionate de aproximativ 700 de spectatori, în cele două seri în care s-a jucat  în sala mare a Teatrului Ahmet Vefik Paşa.
           Redăm, mai jos impresiile câtorva dintre artiștii arădeni care au participat la acest important eveniment :
Nicolae-Mihai Brânzeu, regizor : O săptămână (teatrală) luminată de o manifestare artistică turcescă. ,,Dacă noi zilele trecute am părăsit cetatea și am întreprins un turneu în Turcia, se datorează unor porți deschise de înaintașii noștri cărora le mulțumim și ne înclinăm. În calitatea mea de regizor invitat la Festivalul „Balkan Breeze” de la Bursa, am plecat la drum cu niște așteptări ce personal nu mi-au fost dezamagite, chiar mai mult decât atât, nu mică mi-a fost surprinderea să întâlnesc un teren insolit și fecund unor desfășurări artistice. Cu această ocazie am reușit să-mi revăd spectacolul și să (re)descoper nuanțe și aspecte profunde ale montarii în contextul în care cultura creștină si cea musulmană au reușit să vibreze, laolaltă prin artă. Teatru ne-a demonstrat, din nou,  că incită, dezvoltă și unește sufletele pentru a vibra împreună. Apreciez conduita profesională ireproșabilă și empatia organizatorilor. Le urez tuturor ca Thalia și Melpomene să îmbrățișeze toate căutările lor artistice. Trupei de actori și dansatori arădeni care au purtat cu mare responsabilitate și har spectacolul nealterat, le mărturisesc, fără urmă de tăgadă, condescendența și bucuria unei întâlniri fecunde”.
Marian Parfeni
 ,,Cu singuranță,  acest festival din Bursa a devenit pentru teatrul din Arad, o sărbătoare, o tradiție! Faptul că am reușit să  încântăm publicul  prezent la acest eveniment  cu un spectacol plin emoție nu face decât să confirme   acest proiect este unul valoros.”
Răzvan Oroian
,,A fost o experiență minunată și de neuitat, publicul a fost extraordinar  iar noi am reușit să- l surprindem plăcut  cu un spectacol foarte captivant.”
Cosmin Blaga
,,Anul acesta am avut deosebita onoare de a participa pentru a doua oară  la Festivalul Internațional de Teatru ,,Balkan Breeze” din Bursa și pot spune cu toată sinceritatea că a fost o experiență minunată. Am fost foarte bine primiți de către publicul festivalului, spectacolul s-a bucurat de un real succes și, cu siguranță, nu am dezamăgit, dimpotrivă,  ne-am consolidat și mai mult relația frumoasă de colaborare cu teatrul din Bursa”.
 
      Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” de la Istanbul a fost  partener al „International Balkan Countries Theatre Festival” şi  a promovat participarea Teatrului Clasic „Ioan Slavici” din Arad la acest eveniment cultural cu participare internaţională.
 
            La Arad, spectacolul Săptămâna luminată este programat în data de 14 aprilie, ora 19, la Sala Studio. Biletele pot fi cumpărate de la agenţia teatrului, sau de pe platforma biletmaster.ro.Scenografia spectacolului este semnată de  Indre Colta, coregrafia și mișcarea scenică sunt realizate de Maura Cosma, iar  muzica este compusă de Dan Simion.  Din distribuția spectacolului fac parte actorii: Carmen Butariu, Mariana Tofan, Marian Parfeni, precum și dansatorii: Răzvan Oroian, Cosmin Blaga, Dinu Bociort, Timea Szendrei, Adrian Dumbra și Piroș Andreea.
 

 

Facebook Comments