Activități preventive ale polițiștilor arădeni, cu elevii din județ

Activități preventive ale polițiștilor arădeni, cu elevii din județ
La sfârșitul acestei săptămâni, polițiștii Biroului Siguranță Școlară, ai orașelor Curtici și Sântana și ai Secției 1 Rurală Arad, împreună cu reprezentanții D.G.A.S.P.C Arad și ai Agenției Naționale Antidrog, au desfășurat câte o activitate preventivă la două școli din județ, precum și într-un cartier din Sântana. Întâlnirea cu copiii a avut ca teme de discuție viața de școlar, cu problemele specifice vârstei, printre care bullyingul, victimizarea minorilor și absenteismul. O mare parte din discuție s-a axat pe prevenirea consumului de alcool, tutun și substanțe psihoactive, copiilor fiindu-le explicate efectele asupra sănătății fizice și psihice, pe termen scurt și lung. Copiii au fost încântați de întâlniri, toată activitatea bazându-se pe un dialog deschis, prin care copiilor li s-a răspuns curiozităților. Cu sprijinul D.G.A.S.P.C Arad, copiii din cartierul din Sântana au primit pachete, constând în alimente și articole vestimentare, fiind încurajați să meargă la școală, explicându-li-se totodată efectele negative ale absenteismului. Aceste activități au caracter permanent și se desfășoară atât în județ cât și în municipiu.