ACTIVITĂŢI PREVENTIVE ALE IPJ ARAD, ÎN APROPIEREA ŞCOLILOR

by Andreea Radu

În baza planului de acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale în unitățile de învățământ preuniversitare și în zona adiacentă acestora, peste 80 de polițiști din structurile de ordine publică, rutieră și de prevenire a criminalității desfășoară zilnic activități specifice, în scopul creșterii siguranței elevilor.

Astfel, în cursul zilei de ieri, au fost desfășurate 318 activități preventive în cadrul orelor de curs, dintre care 230 au fost la unitățile de învățământ din mediul urban și 88 la cele din mediul rural.

Au fost depistați pe raza municipiului patru elevi care absentau nejustificat de la cursuri, în cazul acestora fiind anunțată conducerea unității școlare. În conformitate cu normele Legii 333/2003, au fost efectuate 12 controale pentru verificarea modului de supraveghere, pază și acces în unitățile școlare și au fost aplicate 26 de sancțiuni contravenționale.

Astfel de activități, menite să conducă la creșterea gradului de siguranță în rândul elevilor, vor continua și în perioada următoare.

 

Facebook Comments