Acțiuni intense la Nădlac II, în weekend: 106 cetăţeni străini depistați ascunși, în patru mijloace de transport

by Andreea Radu

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat 106 cetăţeni din diverse state afroasiatice care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în patru mijloace de transport.
În acest sfârșit de săptămână, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, judeţul Arad, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară, doi cetățeni români, respectiv doi turci, conducând trei ansambluri rutiere înmatriculate în Turcia și România și o autoutilitară înmatriculată în Polonia. Șoferii transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, panouri termoizolante, polistiren, profile de aluminiu și mobilă pentru societăți comerciale din Germania, Polonia, Ungaria și Slovenia.
În baza analizei de risc, poliţiştii de frontieră au efectuat un control amănunţit al celor patru mijloace de transport. Astfel, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentele pentru marfă, în total, 106 cetăţeni străini.
Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, colegii noștri au stabilit că sunt cetăţeni din diverse state afroasiatice (Siria, Irak, Afganistan, Bangladesh, Pakistan, Egipt, Nepal, Etiopia și India) ce intenționau să ajungă în mod fraudulos într-un stat din vestul Europei.
În toate cazurile, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Facebook Comments