Siguranța elevilor în mediul școlar și pe traseul către școală rămâne o prioritate pentru polițiștii arădeni. În acest context, polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul jandarmilor, au desfășurat mai multe acțiuni de prevenire și control în zona unităților de învățământ din orașul Chișineu-Criș.
Activitățile au vizat patru unități de învățământ, polițiștii concentrându-se în special pe combaterea absenteismului școlar și pe prevenirea consumului de droguri, tutun, alcool și băuturi energizante în rândul elevilor, factori care pot afecta sănătatea și parcursul educațional al acestora.
Totodată, au fost verificate măsurile de asigurare a pazei în școli, s-a urmărit fluidizarea traficului rutier în apropierea unităților de învățământ și au fost desfășurate controale pentru prevenirea vânzării ilegale de produse din tutun și băuturi alcoolice către minori. În acest sens, au fost controlate șapte unități de alimentație publică din zonă.
În cadrul acțiunilor, polițiștii au depistat 12 elevi care absentau nejustificat de la cursuri. De asemenea, au fost aplicate două sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 500 de lei, conform Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun.
Pentru prevenirea traficului și consumului de droguri în rândul tinerilor, în patrulările din zona școlilor au fost integrate și echipe canine.
Pe lângă activitățile de control, polițiștii și jandarmii au desfășurat patru activități preventive la care au participat aproximativ 700 de elevi. În cadrul întâlnirilor au fost discutate teme precum răspunderea contravențională și penală a minorilor, prevenirea traficului și consumului de substanțe interzise, dar și prevenirea faptelor comise cu violență.
Reprezentanții Poliției transmit că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, în parteneriat cu unitățile de învățământ, pentru ca școala să rămână un spațiu sigur pentru toți elevii.
Acțiuni ale polițiștilor pentru siguranța elevilor la Chișineu-Criș. Controale în școli și la localuri din apropiere