ACTIUNEA BLOCADA, ORGANIZATA DE POLITISTII ARADENI PE TOATA RAZA JUDETULUI

by webeditor

Poliţiştii din cadrul structurilor de Ordine Publică, Rutieră, Investigaţii Criminale, Poliție Transporturi, Acțiuni Speciale, Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase continuă acţiunile pentru prevenirea comiterii de fapte antisociale, cât şi pentru asigurarea unui trafic rutier fluent, în special pe drumurile dinspre şi către punctele de trecere a frontierei.
În activităţile desfăşurate, poliţiştii arădeni urmăresc prevenirea comiterii de infracţiuni, asigurarea deplasării în siguranţă dinspre/către punctele de trecere a frontierei, precum şi asigurarea fluenţei traficului rutier pe sectoarele de drum cu trafic intens. Astfel, în perioada 30 iulie – 5 august a.c., au participat în medie, zilnic, 388 de poliţişti din cadrul IPJ Arad, dintre care 219 de la Ordine Publică, 113 de la Rutieră, 33 de la Investigaţii Criminale, 4 de la Transporturi şi 7 specialişti în Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase.
În urma a peste 39 de acţiuni punctuale desfăşurate în această perioadă, poliţiştii au constatat 30 de infracţiuni, dintre care 7 de natură judiciară, 13 la regimul circulaţiei rutiere, 5 la regimul armelor şi muniţiilor şi 5 alte genuri de infracţiuni. Dintre infracţiunile descoperite, 21 au fost constatate în flagrant delict.
Au fost instituite 87 de filtre rutiere, a fost identificat 1 autovehicul care fusese sustras şi au fost confiscate 2 arme neletale.
De asemenea, au fost aplicate 1014 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 408.177 lei, dintre care 67 pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică, prevăzute de Legea 61/1991, 15 la Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.

În urma activităţilor desfăşurate în trafic, poliţiştii arădeni au aplicat 925 de contravenţii prevăzute de O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, dintre care 5 pentru consum de alcool, 450 pentru depăşirea vitezei legale şi 20 pentru nerespectarea normelor legale privind efectuarea manevrei de depăşire.
Ca măsură complementară, poliţiştii au confiscate bunuri în valoare de 16.808 de lei, au reţinut 50 de permise de conducere, dintre care 5 pentru consum de alcool şi 9 pentru viteză excesivă şi au retras totodată 28 certificate de înmatriculare.

Facebook Comments