Procurorii DIICOT, împreună cu polițiști ai Direcției de Investigare a Criminalității Economice, au efectuat șapte percheziții domiciliare în județele Arad, Dolj, Prahova și Giurgiu, într-un dosar ce vizează destructurarea unei rețele de piraterie online care furniza servicii ilegale de streaming.
Potrivit unui comunicat al DIICOT, acțiunea a fost desfășurată în baza unui Ordin European de Anchetă emis de autoritățile judiciare din Italia și a vizat o grupare infracțională transnațională specializată în încălcarea drepturilor de autor, fraudă informatică, acces ilegal la sisteme informatice și spălare de bani.
Anchetatorii au stabilit că membrii rețelei distribuiau ilegal programe TV cu acces restricționat, sabotau sisteme informatice și obțineau acces neautorizat la infrastructuri IT, iar fondurile rezultate din activitățile infracționale erau introduse ulterior în circuitul legal.
Gruparea ar fi creat și utilizat aplicații și softuri dedicate pirateriei online, iar profiturile obținute erau tranzacționate prin conturi aparținând unor societăți paravan, controlate prin intermediul unor persoane interpuse. Mijloacele de probă ridicate în urma perchezițiilor au fost transmise autorităților judiciare italiene.
Operațiunea a fost coordonată sub egida Eurojust și a beneficiat de sprijinul Europol, precum și de suportul polițiștilor Direcției de Combatere a Criminalității Organizate și al inspectoratelor de poliție din județele implicate.
Conform unui comunicat al Eurojust, acțiunile coordonate ale autorităților din Italia, România, Spania, Regatul Unit, Canada, Kosovo și Coreea de Sud au dus la confiscarea mai multor servicii ilegale de streaming. Investigațiile au fost declanșate după analiza unor volume mari de date obținute în cadrul operațiunii internaționale „Taken Down”.
Zeci de persoane sunt suspectate că au fost implicate în distribuirea neautorizată de conținut TV cu plată, acces ilegal la sisteme informatice, fraudă informatică și spălare de bani. Pe fondul creșterii semnificative a profiturilor, rețeaua și-ar fi extins activitatea la nivel global, spălând venituri ilicite de ordinul milioanelor de euro lunar prin investiții în criptomonede și firme fictive.
Acțiune de destructurare a unei vaste rețele globale de streaming ilegal, care opera și în Arad