Acțiune de amploare la Sântana. Polițiștii au dat zeci de amenzi

by Andreea Radu

Polițiștii orașului Sântana, cu sprijinul celor din Pâncota, au desfășurat, la data de 7 iulie a.c., o acțiune de amploare, pentru impunerea respectării legislației rutiere și descurajarea fenomenului infracțional. Activitățile s-au desfășurat pe parcursul a 6 ore, timp în care au fost legitimate 55 de persoane (din care 26 testate pentru consum de alcool și droguri și 3 conduse la sediu, pentru clarificări suplimentare) și verificate 45 de autovehicule (din care 7 transporturi de material lemnos).

În același context, în zona pieței din Sântana, polițiștii au desfășurat și o acțiune preventivă, având ca scop informarea populației cu privire la urmările consumului de substanțe psihoactive, a alcoolului în exces, precum și a măsurilor minime pe care fiecare sântănean le poate lua, pentru a nu fi victima furtului din locuință.

Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 45 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 19.900 de lei, din care 37 pentru abateri de la legislația rutieră, iar celelalte pentru abateri de la legislația privind ordinea și liniștea publică.

Aceste activități se desfășoară periodic, în toate orașele din județul nostru.

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate