Polițiștii Biroului Rutier, împreună cu reprezentanții Registrul Auto Român, au desfășurat o acțiune comună pentru verificarea stării tehnice a autovehiculelor și a respectării legislației rutiere.
În cadrul controalelor, au fost oprite 42 de autovehicule și au fost verificate 47 de persoane, atât șoferi, cât și pasageri. Totodată, 40 de persoane au fost testate pentru consum de alcool și substanțe interzise, fără a fi constatate nereguli.
În urma abaterilor identificate, polițiștii au aplicat 27 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor ridicându-se la aproximativ 16.400 de lei.
De asemenea, au fost reținute 3 permise de conducere și au fost retrase 9 certificate de înmatriculare, în principal pentru deficiențe tehnice ale vehiculelor.
Reprezentanții poliției anunță că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, pentru reducerea riscului de accidente și creșterea siguranței rutiere.
Acțiune comună Poliție-RAR. Amenzi de peste 16.000 de lei, permise reținute și mașini scoase din circulație