Acțiune a polițiștilor rutieri pe DN 7: zeci de sancțiuni aplicate într-o singură zi

/
Acțiune a polițiștilor rutieri pe DN 7: zeci de sancțiuni aplicate într-o singură zi
Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad au desfășurat, în data de 16 ianuarie, o amplă acțiune de control pe Drumul Național 7, având ca obiectiv principal creșterea siguranței rutiere și reducerea riscului de producere a accidentelor.

În urma verificărilor efectuate, au fost aplicate 68 de sancțiuni contravenționale. Dintre acestea, 25 au fost pentru depășirea vitezei legale, 16 pentru nepurtarea centurii de siguranță, 4 pentru folosirea telefonului mobil în timpul conducerii, iar restul pentru alte abateri de la legislația rutieră în vigoare.

Valoarea totală a amenzilor aplicate se ridică la 26.500 de lei. Totodată, polițiștii au reținut 2 permise de conducere și au retras 5 certificate de înmatriculare, ca măsuri complementare pentru neregulile constatate.

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Arad precizează că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, scopul acestora fiind prevenirea evenimentelor rutiere, responsabilizarea conducătorilor auto și creșterea gradului de siguranță pentru toți participanții la trafic.