Acțiune a polițiștilor rutieri, în municipiu. Peste 100 de șoferi, amendați într-o singură oră

by Cristian Dobre

Ieri, polițiștii Serviciului și Biroului Rutier au desfășurat o acțiune pe raza municipiului, pentru impunerea unui climat de ordine și siguranță rutieră, depistarea și sancționarea participanților la trafic care nu respectă prevederile O.U.G. 195/2001 privind viteza legală, neacordarea de prioritate, deplasarea pe bicicletă sau alte abateri.

În doar o oră au fost aplicate 111 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 33.910 lei, dintre care: – 45 pentru nerespectarea regimului legal de viteză; – 24 pentru lipsa centurii de siguranță; – 6 pentru opriri neregulamentare; – 1 pentru utilizarea telefonului mobil; – 5 pentru nerespectarea prevederilor legale privind deplasarea cu bicicleta pe drumurile publice; – 30 de sancțiuni pentru alte abateri. Au fost reținute 7 permise de conducere, dintre care: – 1 pentru depășire neregulamentară; – 2 pentru nerespectarea semnificației culorii roșu a semaforului electric; – 4 pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor. A mai fost reținut un certificat de înmatriculare.

Aceste activități vor fi continuate și în perioada următoare, pentru impunerea disciplinei rutiere în traficul arădean.

Facebook Comments