Achetatorii.ro: Binomul Falcă – Domșa nu mai respectă nici măcar legea. Dezvăluiri despre afacerile lui Horea Timiș, șeful DSP

by Florian Popa

Acest binom a reușit cu ajutorul ministrului Voiculescu numirea unui manager general interimar la Spitalul Județean Arad, Ionescu Florina, o persoană fără performanțe notabile și, ceea ce este mai grav, este că nu îndeplinește niciuna dintre condițiile din legea 95/2006.

(2) Managerul persoană fizică sau reprezentantul desemnat de managerul persoană juridică trebuie să fie absolvent al unei instituții de învățământ superior medical, economico-financiar sau juridic și să îndeplinească una dintre următoarele condiții:

a) să fie absolvent al unor cursuri de perfecționare în management sau management sanitar, agreate de Ministerul Sănătății și stabilite prin ordin al ministrului sănătății;

b) să fie absolvent al unui masterat sau doctorat în management sanitar, economic sau administrativ organizat într-o instituție de învățământ superior acreditată, potrivit legii.

(3) Pentru spitalele clinice în care se desfășoară și activitate de învățământ și cercetare științifică medicală, managerul trebuie să fie cadru universitar sau medic primar și să fie absolvent al unor cursuri de perfecționare în management sau management sanitar, agreate de Ministerul Sănătății și stabilite prin ordin al ministrului sănătății.

(4) Managerul, persoană fizică sau juridică, încheie contract de management cu Ministerul Sănătății, ministerele sau instituțiile cu rețea sanitară proprie sau cu universitatea de medicină și farmacie, reprezentate de ministrul sănătății, conducătorul ministerului sau instituției, de rectorul universității de medicină și farmacie, după caz, pe o perioadă de maximum 3 ani. Contractul de management poate înceta înainte de termen în urma evaluării anuale sau ori de câte ori este nevoie. Evaluarea este efectuată pe baza criteriilor de performanță generale stabilite prin ordin al ministrului sănătății, precum și pe baza criteriilor specifice și a ponderilor stabilite și aprobate prin act administrativ al conducătorilor ministerelor sau instituțiilor cu rețea sanitară proprie, al primarului unității administrativ- teritoriale, al primarului general al municipiului București sau al președintelui consiliului județean sau prin hotărârea senatului universității de medicină și farmacie, după caz. La încetarea mandatului, contractul de management poate fi prelungit pe o perioadă de 3 luni, de maximum două ori, perioadă în care se organizează concursul de ocupare a postului, respectiv licitație publică, după caz. Ministrul sănătății, ministrul de resort sau primarul unității administrativ-teritoriale, primarul general al municipiului București sau președintele consiliului județean ori rectorul universității de medicină și farmacie, după caz, numesc prin act administrativ un manager interimar până la ocuparea prin concurs a postului de manager, respectiv organizarea licitației publice, după caz.

Este clar că și șeful DSP Arad, Timiș Horea, un tânăr medic, a ajuns rapid în fruntea spitalului orășenesc din Zlatna, apoi la conducerea Direcției de Sănătate Alba, având susținerea liderilor PNL Alba, Mircea Hava.

Horia Timiș a ajuns la Arad, unde a fost primit de către prietenul de partid al lui Hava, Gheorghe Falcă. Din calitatea de patron de firmă de consultanță în sănătate, HB Group, Timiș a obținut contracte grase de la Spitalul Județean Arad, pentru studii privind calitatea actului medical de la această instituție de sănătate. Bani mulți, din bugetul județul Arad, pentru a ajunge la o concluzie hilară, potrivit presei locale: spitalul județean Arad trebuie desființat, pe motiv că nimic nu merge aici. Firma lui Timiș a întocmit studii peste studii, analize peste analize, care au stabilit că singura salvare a spitalui este …închiderea sa.

Binențeles că a fost vorba despre bani aruncați pe fereastră, din bugetul Consiliului Județean Arad (mai exact, în buzunarele băiatului deștept din sănătate, Horea Timiș), pentru că nici nu se putea pune în discuție să se pună obloanele pe ușa spitalului județean, care deservea întreaga populație din județul Arad și nu numai.

Apoi, după numai un an de la un celebrul studiu de impact al firmei HB Group, Horea Timiș avea să se înscrie la concursul pentru postul de manager al spitalului județean (în 2019), spital pe care a vrut să-l desființeze. Binențeles, cu sprijinul  tutorelului său, Gheorghe  Falcă. Aceast manager din mâna binomului Falcă-Domșa, care le satisface pretențiile în mod curent, nu îndeplinește niciuna dintre condițiile prevăzute de lege, iar în acest caz, acesta semnează acte în ilegalitate și conduce Spitalul Județean Arad, din scandal în scandal.

În spitalele românești se moare, din ce în ce mai mult, din cauze evitabile. Presupusele acte de corupție săvârșite de cei care au deturnat fondurile sănătății românești și de cei care prin aceste fapte au pus în pericol viața și integritatea arădeanului sunt, de fapt, cei care conduc  instituțiile arădene.

Acest binom, aplicând metode neortodoxe, încearcă să-l determine pe directorul medical al spitalului, ultimul specialist din rândul conducerii spitalului județean, să-și prezinte demisia, pentru ca în locul lui să fie numită soția directorului împrumutat de la Alba, Timiș Horea.

Puținii condamnați pentru jaf din bugetul public și-au tăinuit dovezile hoțiilor pe la bunice pensionare și alte cumetre. Iar statul, cu ale sale legi dedicate, a fost înadins slăbit și nu mai are cu cine să mai recupereze aceste jafuri organizate.

Va urma!

Sursa: anchetatorii.ro

Facebook Comments