Aceeași Mărie, cu altă pălărie: Petrolul i-a stricat redebutul lui Balint și prelungește criza UTA-ei!

by Sorin Haut

UTA nu a fost resuscitată momentan nici de Laszlo Balint, care a redebutat cu o înfrângere în deplasarea de astăzi de la Petrolul, scor 2-1, meci contând pentru etapa a 17-a, a doua a returului Superligii. Revenit pe banca tehnică a arădenilor, Balint a avut cinci absențe importante: Benga, Erico și Șteau, suspendați, respectiv Vukcevic și Cascini, accidentați. Astfel că a fost nevoit să încropească o defensivă nouă și nesigură. Anton a fost căpitanul UTA-ei la Ploiești, iar Ubbink și Keșeru nu au fost incluși în formula de start. Prima repriză de pe stadionul Ilie Oană a fost destul de anostă, însă cu o UTA insistentă și cu posesia superioară în prima jumătate de oră, dar și cu un gol anulat pentru un ofsaid la limită la Rareș Pop, care altfel a finalizat frumos o acțiune colectivă. Totuși, circulația mingii a avut de suferit și roș-albii au prestat același joc lent și previzibil, fără jucători capabili să facă diferența. Petrolul a început moale și a ieșit la joc abia după minutul 30, dar au fost de ajuns două acțiuni mai legate ale gazdelor pentru a crea pericol, Iacob salvând de două ori, o dată la șutul lui Jair, de la 30 de metri, iar a doua oară în fața lui Seto, care a ratat singur cu el în minutul 43, după o pasă filtrantă a lui Țicu. UTA nu a mai intrat bine în joc în startul părții a doua, iar centralul Marian Barbu, chemat de VAR pentru a revedea faza din careu, a dictat penalty la hențul lui Chindriș după o centrare a lui Irobiso.

Absențele din apărare au costat-o scump pe UTA: Irobiso a făcut de toate!

Balint a riscat și chiar a improvizat apoi, cu Ubbink în locul lui Chindriș și cu Batha trecut fundaș central. Replica UTA-ei a fost palidă, doar o încercare a lui Otele, cu un șut de la marginea careului, dându-i ceva emoții lui Vâlceanu. A fost aruncat și Keșeru în atac, dar arădenii aveau să se descopere tot mai mult și nesigura apărare a fost pradă ușoară pentru Irobiso, care a profitat de o eroare a lui Hoxhallari și apoi s-a distrat cu Dobrescu, a trecut și de Iacob, marcând cu poarta goală din șase metri, 2-0 în minutul 67. UTA s-a prăbușit complet și același Irobiso putea să își treacă în cont dubla în minutul 72, când a tras de la 6 metri lateral stânga, pe lângă poartă. Contrar cursului jocului, Bătrâna Doamnă a marcat în minutul 76 după o greșeală a lui Borța, care a lăsat mingea să cadă în careu la o pasă bună a lui Ubbink, Dobrescu a reluat cu capul peste Vâlceanu, iar din bară mingea a fost reluată simplu în poartă, de la un metru de Otele, 2-1.

Înfrângere meritată, după o nouă prestație modestă a arădenilor

Pe final, Nae Constantin l-a introdus și pe experimentatul Budescu, care însă nu a putut ține suficient de bine de minge, permițându-le arădenilor să atace cu toate liniile. Irobiso a fost eliminat pe final pentru lovire intenționată la Hoxhallari.  Barbu a prelungit meciul cu cinci minute, dar a lăsat aproape opt, iar Keșeru a irosit o șansă mare în minutul 97, reluând pe lângă poartă din doar trei metri, dar lateral dreapta, la respingerea lui Vâlceanu. Înfrângere până la urmă meritată la cum a decurs jocul, UTA prestând modest la redebutul lui Balint și pierzând încă un meci important. Susținuți la Ploiești de aproximativ 50 de suporteri, roș-albii se mențin pe locul 15, direct retrogradabil și de acum play-off-ul devine o fata morgana. În pericol este chiar și obiectivul mic impus de conducere, clasare în primele opt locuri, iar utiștilor nu le mai rămâne decât să lupte pentru a se menține în Superligă. În schimb, nou promovata Petrolul continuă să surprindă plăcut și se menține pe locul 6, de play-off!

Formații:

Petrolul: Vâlceanu – Mathaus, Meijers, Huja – Borța, Seto, Jair, Grozav (72 Dumitriu), Țicu – Cioiu (80 Budescu), Irobiso. Antrenor: Nicolae Constantin

UTA: Fl. Iacob – Abeid, Chindriș (55 Ubbink), Hoxhallari, Dobrescu – Batha, Anton – Stahl (62 Keșeru), R.Pop (62 Negoescu), Otele (87 Jobello) – Postolachi. Antrenor: Laszlo Balint

Arbitri: Marian Barbu (Făgăraș – Brașov) – Imre-Laszlo Bucsi (Sfântu Gheorghe), Stelian Slabu (Braşov).

Camera VAR: Marcel Bîrsan (Bucureşti) și Gabriel Stroe (Piteşti). Observator FRF: Eduard Dumitrescu (Pitești). Observator LPF: Mircea Călin (București).

Foto: UTA Arad, facebook.

Facebook Comments