Un accident rutier în care a fost implicat un autoturism a avut loc în această dimineață la Ghioroc. În urma impactului, două persoane, un adult și un minor, au rămas blocate în interiorul mașinii.
La fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad, cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD de Terapie Intensivă Mobilă. În sprijin au fost trimise și o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean Arad, precum și pompierii voluntari din cadrul SVSU Ghioroc.
Cele două victime erau conștiente și cooperante, însă se aflau încarcerate. Pompierii au intervenit pentru scoaterea acestora din autoturism, după care au fost preluate de echipajele medicale.
După evaluarea la fața locului, atât adultul, cât și minorul au fost transportați la spital pentru investigații și îngrijiri medicale suplimentare. Pompierii au asigurat și măsurile de prevenire a incendiilor, pentru evitarea oricărui pericol suplimentar.
Cauzele accidentului urmează să fie stabilite de polițiști.