La data de 7 decembrie a.c., în jurul orei 19:20, polițiștii Biroului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier pe strada Crișan.
Din primele cercetări efectuate la fața locului, a rezultat că un bărbat de 42 de ani, aflat la volanul unui autoturism, ar fi acroșat o femeie de 66 de ani, care se angajase în traversarea străzii. Victima a fost preluată de un echipaj medical și transportată la spital pentru îngrijiri.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând că acesta nu consumase alcool.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările în care s-a produs accidentul.