Accident mortal pe D.N. 79, în afara localității Șimand

Accident mortal pe D.N. 79, în afara localității Șimand
La data de 5 septembrie 2025, în jurul orei 13:20, polițiștii arădeni au fost sesizați despre un accident grav, pe D.N. 79, în afara localității Șimand. Din primele informații, este vorba despre un impact între 3 autoturisme, în urma căruia o persoană și-a pierdut viața, iar alte 5 sunt transportate la spital, pentru evaluarea stării și acordarea de îngrijiri medicale. Traficul este blocat pe ambele sensuri, până la finalizarea intervenției salvatorilor și cercetării la fața locului.