Accident grav pe Calea Zimandului. Cinci persoane au ajuns în spital

by Adrian Pavel

În seara zilei de 27 octombrie a.c., în circumstanțe ce urmează a fi stabilite din cercetări, pe Calea Zimandului, din Arad, a avut loc un accident rutier cu mai multe victime.

Din primele cercetări, o femeie de 45 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Zimandului, spre str. Petru Rareș, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr de 25 de ani, care, după impact, a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de un bărbat de 44 de ani.

5 persoane, printre care un minor de 14 ani, pasager în primul autoturism, au fost transportate la spital, în vederea evaluării stării și acordării de îngrijiri medicale. Testarea cu aparatul alcooltest indicat faptul că nici unul dintre conducătorii auto nu consumase alcool.

În cauză se continuă cercetările, pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea accidentului, într-un dosar penal întocmit pentru vătămare corporală din culpă.

Facebook Comments