Accident grav pe autostrada Arad-Timișoara. Două persoane au decedat

by Florian Popa

Un grav accident rutier a avut loc joi seara, pe A1 pe sensul Timișoara spre Arad. Din primele informații oferite de ISU Arad, în accident au fost implicate două autoturisme, dintre care unul au luat foc. Sunt 7 victime, dintre care două au decedat. La fața locului s-au deplasat Descarcerarea ușoară A2003 SMURD Vinga și SMURD Vladimirescu cu 12 subofițeri.

„În seara zilei de 25 Februarie a.c., Biroul de Poliţie Autostrada A1 Deva-Nădlac a fost sesizat despre producerea unui eveniment rutier pe A1, km 526, calea 1 (sens de mers Timișoara-Arad).
În incident au fost implicate 2 autoturisme, într-unul aflându-se 7 persoane iar in celălat o persoană.
Primul autoturism ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu parapetul median, după care a rămas pe partea carosabilă și a luat foc. Ulterior, un autoturism care se deplasa în același sens de mers, a intrat în coliziune cu primul autoturism.
La fața locului au decedat două persoane: un minor de aproximativ 3 ani și un bărbat de 45 de ani.
Alte 5 persoane au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale, dintre care 3 minori, cu vârste între 2 – 14 ani și 2 adulți, de 20 și 29 de ani.
Conducătorii autoturismelor au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
În urma verificărilor s-a stabilit că bărbatul care conducea primul autoturism, în vârstă de 29 de ani, din Arad, nu deține permis de conducere.
În cauză se continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor care au dus la producerea accidentului, într-un dosar penal întocmit pentru infracțiunile de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și conducere fără permis”, se arată într-un comunicat al IPJ Arad.

Facebook Comments