Accident grav pe Autostrada Arad-Nădlac, în această dimineață. Au fost implicate trei TIR-uri

Accident grav pe Autostrada Arad-Nădlac, în această dimineață. Au fost implicate trei TIR-uri
Trei TIR-uri au fost implicate într-un accident produs luni dimineața pe sensul către frontieră al Autostrăzii Arad-Nădlac. Traficul în zonă este restricționat. Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române, accidentul a avut loc pe sensul către frontieră al autostrăzii A1 Arad – Nădlac, la kilometrul 578+500 de metri, în zona orașului Nădlac, județul Arad. „Un TIR a pierdut controlul direcției, a acroșat două autotrenuri staționate pe banda de urgență, s-a răsturnat peste glisiera mediană, după care a luat foc”, au transmis polițiștii. Potrivit acestora, nu s-au înregistrat victime. Circulația rutieră pe sensul spre frontieră al autostrăzii este întreruptă. Conform Infotrafic, autotrenul a acroșat două tiruri staționate pe banda de urgență, s-a răsturnat peste glisiera mediană, după care a luat foc. Nu s-au înregistrat victime. De la ora 7:45 se circulă îngreunat pe ambele direcții.