Accident grav la Ineu. Două persoane au ajuns la spital

by Florian Popa

Detașamentul de pompieri Ineu, Garda nr.1 de intervenție Ineu, a intervenit sâmbătă dimineață pe centura orașului, cu o autospecială de stingere și modul descarcerare la un accident rutier. Deși apelantul a anunțat două victime încarcerate, în momentul sosirii echipajului de intervenție la fața locului a fost găsită o victimă, conștientă, cooperantă, în stare bună, blocată în autoturism. Cel de-al doilea rănit reușise între timp să iasă din mașină. Au fost executate operațiuni pentru facilitarea accesului personalului medical spre victimă. Ambele victime, conducătorii celor două autoturisme, au fost preluate pentru evaluare medicală de către echipajele Serviciului de Ambulanță.

Facebook Comments