Accident grav la Bocsig! Patru persoane au fost rănite

by Florian Popa

Un grav accident rutier, în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc sâmbătă dimineață, la intrare în Bocsig dinspre orasul Ineu (DN79A). În urma accidentului, DN79A a fost blocat.

Două persoane au rămas încarcerate, fiind extrase din autoturisme și predate echipajelor SMUR și SAJ Ineu, la fața locului intervenind și elicopterul SMURD, precum și o autospecială de stingere și modul descarcerare – GI Ineu.

Alte două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, toți cei răniți fiind transportați la spital în funcție de gravitatea fiecăruia, una dintre acestea fiind transportată de echipajul medical SMURD-elicopter prezent la locul evenimentului.

Facebook Comments