(Update) Accident grav în municipiul Arad, pe strada Ogorului

by Adrian Pavel

Update: În urma accidentului au rezultat două victime conștiente cooperante și neîncarcerate. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 53 de ani și o femeie în vârstă de 70 de ani. Ambele victime primesc în aceste momente îngrijiri medicale.

Um grav accident a avut loc miercuri seară, pe strada Ogorului, din municipiul Arad, fiind implicate două autoturisme.
Pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad au fost mobilizați rapid la fața locului, intervenind cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere, precum și o ambulanță SMURD de Terapie Intensivă Mobilă, pentru a oferi primul ajutor și a gestiona consecințele accidentului. În sprijinul eforturilor de intervenție, a fost alocată și o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ), echipajele lucrând împreună pentru a asigura cele mai bune condiții de intervenție și salvare.
Pentru moment, cauzele exacte ale accidentului sunt în curs de investigare.

Facebook Comments