Accident cu zece victime, la Galeria Mall, între un microbuz de transport persoane şi trei autoturisme

by Adrian Pavel

Un microbuz de transport persoane şi trei autoturisme au fost implicate într-un accident, luni, în municipiul Arad, iar zece răniţi au fost preluaţi şi transportaţi la spital.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, George Pleşca, a declarat că accidentul a avut loc la ieşirea din municipiu spre Nădlac, în faţa fostei fabrici Indagrara.

S-au deplasat la faţa locului mai multe echipaje ale Serviciului de de Ambulanţă Judeţean şi SMURD.

„Au plecat spre UPU trei victime cu trei ambulanţe şi cinci victime cu autospeciala de transport victime multiple. De asemenea, încă o victimă cu SMURD Terapie Intensivă Mobilă”, a precizat Pleşca.

La UPU au fost transportate 10 victime toate conștiente și stabile.

ACTUALIZARE: Sunt 12 victime!

În această dimineață, în jurul orei 07:45, am fost solicitați să intervenim pentru gestionarea unei situații de urgență, generată de producerea unui accident rutier în municipiul Arad, pe Calea Aurel Vlaicu (zona Indagrara), în care au fost implicate un autoturism și două microbuze de transport persoane.

La locul evenimentului s-au deplasat de urgență echipaje de salvatori din cadrul Detașamentului de pompieri Arad, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă cu modul de descarcerare, o autospecială pentru transport victime multiple și un echipaj SMURD Terapie Intensivă Mobilă. În sprijin au intervenit patru echipaje SAJ.

În urma accidentului au rezultat 12 victime conștiente, cooperante.
Acestea au fost evaluate la fața locului de către echipajele medicale prezente și transportate la spital, după cum urmează:
-ATPVM a transportat la UPU 5 victime, (patru cod galben și una cod verde)
-Echipajele SAJ au transportat la spital 6 victime (3 cod galben și 3 cod verde)
-SMURD TIM a transportat o victimă (cod galben)

Pompierii arădeni au mai asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor la locul accidentului.

Facebook Comments