ACB Ineu mai speră încă la Liga a III-a, se așteaptă o invitație din partea FRF

by Sorin Haut

Retrogradată în Liga a IV-a la fotbal, ACB Ineu mai speră totuși la o invitație din partea FRF în eşalonul trei, funcţie de numărul echipelor înscrise pentru viitorul sezon. Până atunci, conducerea clubului zărăndan are de achitat restanțe financiare către jucători, staff tehnic şi furnizori.  Senegalezul Jean Baptiste Mendy (20 de ani) a plecat cu CSU Craiova în cantonamentul de la Bansko (Bulgaria) şi în funcţie de randament ar putea fi cumpărat în această vară de gruparea lui Mititelu.

Atacanții Mouhamed Toure (19 ani) și Ngonzo Banam (20 de ani) vor susţine probe de joc în Ungaria, la Szeged și, dacă vor confirma, vor pleca și ei. Reunirea ACB-ului a fost fixată pentru data de 3 iulie, iar lotul va fi format și în funcție de eșalonul în care va presta Ineul lui Cristi Sculici.

Facebook Comments