Academia UTA a debutat în noul sezon: victorii pentru cei mici și egal cu rivala Poli, în Liga de Tineret!

by Sorin Haut

În derby-urile vestului, de la Timișoara, „roș-albii” s-au întors cu un singur punct din 6 posibile în meciurile din Liga de Tineret și Liga Elitelor U17.

Liga de Tineret: Poli – UTA 2-2

Vicecampioană a României la prima ediție a Ligii de Tineret, Academia UTA încearcă să se mențină la un nivel bun cu generația 2006, putând folosi trei jucători care mai au statutul de juniori în SuperLigă. Startul a fost dificil, cu derby-ul vestului, de la Timișoara, pe care arădenii l-au încheiat la egalitate: 2-2. Pe „Știința”, Poli a condus de două ori, câte o dată în fiecare repriză, dar „roș-albii” au egalat de fiecare dată, prin Adelin Nica. La 1 în minutul 22 și la 2 în minutul 81. Pe Bega, Marius Ciubăncan și Sorin Botiș s-au bazat pe un singur jucător peste vârstă, Claudiu Negoescu.

UTA U18: Neag – Hara , Joldea, Murgu, Olăroiu – Vîlcu, Buză (73 Maghiar) – Blaga (70 Curtuiuș), A. Nica, Negoescu (75 Bușu) – Kyrychenko.

Liga Elitelor U17: Poli – UTA 1-0

Generația 2007 a „roș-albilor”, pregătită de Costel Bogoșel și Mihai Petcuț, își punea, la rândul ei, speranțe într-un rezultat bun pe Bega, dar s-a întors învinsă la capătul unui meci slab. În minutul 84, gazdele au marcat unicul gol al confruntării, după o fază fixă, la care arădenii au cerut fault la portarul Roșu. Acesta a scăpat balonul după duelul fizic cu un adversar și un coleg de-al său a marcat dintr-un metru pentru victoria timișorenilor.

UTA U17: Roșu – Chiș, Marinescu, Groza, Ștef – M. Salka, M. Rusu – Centye, Felea, Calotă – Șiclovan. Au mai jucat: Măgulean, Crainic, Nițu.

Runda a doua le găsește pe ambele echipe ale Academiei UTA tot în deplasare, la Cluj, împotriva Universității, care a câștigat ambele jocuri de la Brașov, cu Kids Tâmpa, 2-0, în Liga de Tineret și 3-0 în Liga Elitelor U17.

În schimb, Academia UTA a debutat în ediția 2023-2024 a Ligii Elitelor cu victorii în dreptul echipelor U16 și U15, care le-au găzduit, sâmbătă, pe echipele oltenilor de la Știința Universitatea Craiova. Puștii lui Gaica și Mărginean chiar au făcut scorul etapei în seria a 3-a.

Academia UTA U16 – Știința U. Craiova 10-1

Pe „Motorul”, „roș-albii”, aveau deja 7-0 pe tabelă după primele 45 de minute. Scorul a luat proporții și mai mari, până la 10-1, reușitele arădene fiind semnate de Iancu (3), Țăroi (3), Bărbat (2), Baba și Corchiș. Oltenii au marcat golul de onoare chiar în ultimul minut de joc.

UTA U16: Cutean – Vereș, Ancateu, Ene, Berav – Hodoșan, Bărbat – Leca, Țăroi, Tolcea – Iancu. Au mai jucat: Corchiș, Păduraru, Baba, E. Ronai, Dolga.

Academia UTA U15 – Știința U. Craiova 3-1

Mult mai echilibrată a fost întâlnirea dintre cele două echipe la categoria de vârstă U15. Utiștii pregătiți de Dinu Donca și Alexandru Nistor chiar au fost conduși pe tabelă, după ce Căilean a fost surprins cu un lob de la 35 de metri, dar au reușit să egaleze până la pauză. Mai precis, în minutul 36, Ile a adus echilibrul pe tabelă, pentru ca Barbu și Tomoioagă să tranșeze victoria micilor utiști.

UTA U15: Căilean – Pârvu, Tănăsie, Sabău, Gherman – Sherzad – Spătariu, Burtă – Ile, Pelău, Barbu. Au mai intrat: Sandu, Cioară, Tomoioagă, Nădăban, Antochi.

Sâmbătă, cele două echipe se deplasează la Sibiu, pentru meciurile cu Hermannstadt.

 

 

Facebook Comments