AC Piroş Security se întăreşte cu încă două internaţionale

by Sorin Haut

Pe locul 5 la „îngheţarea” sezonului după o primă participare pozitivă în prima ligă de fotbal feminin, AC Piroș Security este pusă pe fapte mari. Preşedintele Pavel Piroş a demarat campania de achiziții cu internaționala cipriotă Maria Savva (foto), noul „decar” al arădencelor. În vârstă de 23 de ani, fotbalista din Insula Afroditei și-a început cariera la Apollon Ladies, a jucat apoi, timp de şase sezoane, la Amvrosiou Kerinias, dar şi la Enfield Ladies și University of Hertofordshire. În 2017 a fost convocată pentru prima oară la naționala de tineret a Ciprului, iar acum este componentă a primei reprezentative. În ultimul sezon, Savva a bifat 22 de prezenţe la Kerinias şi a marcat patru goluri.

Cipriota Savva, noul decar al „leoaicelor”

A doua achiziţie notabilă a echipei arădene, anunţată chiar în această săptămână, este portarul reprezentativei Egiptului, Maha Shehata, 31 ani. Maha a câștigat Cupa Africii pe Națiuni în 2016, a mai luat Cupa cu echipa sa de club de şase ori, iar în 2011 a fost desemnată jucătoarea finalei. Ultima echipă la care a evoluat a fost Trabzonspor, din Liga 1 din Turcia.  Așadar, după Nazlican Parlak, componentă a naționalei Azerbaijanului, care nu a mai apucat să debuteze în „alb-roșu” după ce Liga 1 a fost „înghețată” în contextul pandemiei de coronavirus, Piroş îşi mai asigură serviciile a încă două internaţionale.

Portarul naţionalei Egiptului, la Arad

Noutăţile nu se opresc aici, iar preşedintele „leoaicelor” arădene anunţă încă un transfer internaţional, în cursul săptămânii viitoare. În contextul măsurilor stricte impuse de autorităţi, pentru prevenirea infectării cu noul coronavirus, Piroş Security nu s-a reunit încă, dar Bugar îşi va rechema jucătoarele, în curând, la treabă.

Facebook Comments