AC Luciano este, în premieră, campioana Ligii DeSavoia Arad la minifotbal

by Sorin Haut

Ediţia 2021-2022 a Ligii DeSavoia Arad la minifotbal s-a încheiat în weekend. În cele din urmă, AC Luciano a terminat la patru puncte peste Premiere și este în premieră campioană! În ultima etapă a campionatului, Sergiu Popa și colegii săi au trecut cu 8-5 de Sporting Șoimoș, după reușitele semmate T. Bodri 2, Ardelean, S. Popa 2, Kocsis, Horgea și Hrincu. Podiumul a fost completat de Ergard, în timp ce campioana ediței trecute, Napoli, a terminat la mijlocul clasamentului. Organizatorii, Cristi Lăzău și Cristi Barna, vor efectua festivitatea de premiere pe 29 mai, când se vor încheia și celalalte două eșaloane. AC Luciano va reprezenta Aradul la finala campionatul național de la Râmnicu Vâlcea, dar la competiția dintre 14 și 16 iulie.

Premiere şi Napoli pot ajunge şi ele la finala naţională din iulie

Acolo pot ajunge şi Premiere și Napoli, dacă vor fi printre primele 16 echipe la Supercupa României din perioada 1-3 iulie, de la Iaşi. În Cupă, Aradul va fi reprezentat la nivel național de Ergard, Denav și Flamura Roșie. Luciano, echipă antrenată de Luci Hrincu și Cleo Horgea, a contat pe un lot format din: Sebastian Huțan, Răzvan Stanciu – Iosif Iovu, Emanuel Pantea, Cristian Negrea, Robert Kocsis, Sergiu Popa, Renato Ardelean, Raul Burcă și Toma Bodri.

Facebook Comments