ABUZ GROSOLAN IN CAZUL CET: FALCA PUNE PRESIUNE PE COMPANIA DE APA, PENTRU CA INCEARCA SA RECUPEREZE DATORIILE

by Cosmin Mihuta

Abuz în serviciu sau trafic de influenţă ? Sau amândouă ? La aceste întrebări trebuie să răspundă procurorii, ca urmare a intervenţiei brutale de astăzi a primarului Gheorghe Falcă, în problema CET – Compania de Apă. Primarul Aradului face presiuni asupra conducerii Companiei de Apă, care a anunţat că va sista furnizarea apei, începând de luni, către punctele termice ale CET Hidrocarburi, din cauza datoriilor acumulate.

Prin intermediul unui comunicat de presă, în loc să ceară demisia conducerii CET Hidrocarburi, dar şi a clientelei PDL care câştigă bani grei de la centrala termică, sau să găsească soluţii pentru plata datoriilor, Falcă face presiuni publice fără precedent, încercând astfel să oprească acţiunea Companiei de Apă. „Compania de Apă confirmă că acționează ca un stat în stat. Cerem din nou demisia directorului Gheorghe Bănățean, o cerem deja un an de zile. Așteptăm de asemenea să transmită municipalității lista cu salariile din Companie, să aflăm și noi și toți arădenii de ce plătim prețul pe care îl plătim pentru serviciile Companiei de Apă“, susţine primarul Falcă.

Practic, prin această declaraţie publică, Falcă încearcă să determine conducerea Companiei de Apă să oprească acţiunea şi să nu încerce să-şi recupereze banii. Ceea ce ar fi ilegal, existând o Hotărâre a Consiliului de Administraţie al Companiei de Apă, prin care se stabilesc concret sumele reeşalonate pe care CET trebuie să le achite şi ce se întâmplă în cazul în care cei de la CET nu respectă aceste termene.

Suntem convinşi că procurorii ştiu la ce articol din Codul Penal să încadreze această faptă a primarului Gheorghe Falcă şi se vor sesiza din oficiu. Noi oricum cerem public sesizarea procurorilor, fiindcă astfel de intervenţii brutale în activitatea unor societăţi comerciale și în relațiile dintre două societăți, fie ele şi subordonate CJA sau CLM, reprezintă fapte de natură penală.

Probabil, în zilele următoare, vom avea parte de noi presiuni asupra conducerii Consiliului Judeţean, care să (re)demareze celebrul audit extern la Compania de Apă, audit amânat, având în vedere că nicio firmă nu a fost interesată să se ocupe de această acţiune. Ilegală, spun specialiştii.

În final, să mai amintim faptul că în urmă cu o săptămână, Compania de Apă a transmis un prim comunicat de presă, în care soma CET Hidrocarburi să-și plătească datoriile. Aceste datorii au fost reeșalonate de Compania de Apă, printr-un contract încheiat cu CET Hidrocarburi în luna octombrie. De ce mai bine de o lună Gheorghe Falcă și conducerea CET Hidrocarburi nu au găsit soluții pentru plata tranșelor și facturilor curente către Compania de Apă Arad ? Probabil, tot procurorii ne vor lămuri. Sperăm cât mai repede, să nu fie nevoie de închiderea centralei.

Iată comunicatul Companiei de Apă din 27 noiembrie: „S.C. Compania de Apă S.A Arad somează public S.C. Centrala Electrică de Termoficare Hidrocarburi S.A Arad pentru datorii restante pentru luna noiembrie 2015. Conform Hotărârii Consiliului de Administraţie a SC Compania de Apă Arad, nr. 124/ 30.10.2015, a fost aprobată eşalonarea debitului înregistrat de S.C CET Hidrocarburi S.A Arad, în sumă de 2.127.828,25 lei, în patru rate lunare. La plata ratelor lunare S.C. CET Hidrocarburi S.A Arad va achita şi contravaloarea facturilor curente şi valoarea penalităţilor calculate pentru suma rămasă de achitat. În cazul neachitarii oricărei rate eşalonate şi a facturii curente împreună cu penalităţile calculate, se va proceda la sistarea serviciului de apă şi canalizare fără o notificare prealabilă. Menţionăm că la data prezentei, S.C CET Hidrocarburi S.A Arad a achitat prima rată, dar figurează cu un debit de peste 650.000 lei“, se arată într-un comunicat al Companiei de Apă Arad.

PS: Trebuie să amintim că situația Companiei de Apă este identică cu cea a CET Arad, care trebuie să recupereze zeci de milioane de lei de la CET Hidrocarburi. Conform informaţiilor noastre, Curtea de Conturi i-a reproşat directorului CET că nu a încercat recuperarea datoriilor de la CET Hidrocarburi, iar cazul s-ar putea lăsa cu o plângere penală. Şi atunci, o persoană care determină un director să săvârşească o faptă penală oare cum se numeşte ?

Facebook Comments