A ȘAPTEA ZI DE FITN, DEDICATĂ TINERILOR ARĂDENI

by Dana B.

Cea de a şaptea zi de FITN le este dedicată cu precădere tinerilor! O seară de vineri, 13 mai, în care vor fi prezentate două spectacole şi un concert de excepţie.

Astfel, începând cu ora 17.00, în Sala Mare a Teatrului Clasic veţi putea afla povestea celor doi adolescenţi (Eric şi Dylan) din liceul Columbine din ţinutul Jefferson, Colorado, USA. Împreună vom fi părtaşi la întâmplările din viaţa lor, de la orele de sport şi primele interacţiuni până la prima poveste de iubire şi şedinţele de terapie. Doi adolescenţi despre care s-a scris mult, doi tineri care au adunat atâta furie şi frustrare încât, într-o bună zi, au ajuns să ucidă cincisprezece colegi şi profesori. Columbinus, ultimul spectacol prezentat în cadrul FOCUS TeenAGER de către Teatrul Municipal din Baia Mare, ne vorbeşte depre izolare şi inadaptare, despre cât de nocive pot fi diverse medii de comunicare sau anumiţi oameni. Aşteptăm publicul arădean la un spectacol ce transpune cu emoţie o poveste despre viaţă şi moarte, o poveste pe care fiecare dintre noi a trăit-o la un moment dat, în adolescenţă sau în prima tinereţe. Regia este semnată de Horia Suru, scenografia de Cristian Marin, iar coregrafia de către Sophie Duncan.

Tot pentru tinerii arădeni, deşi prezentat în afara Festivalului, este şi concertul trupei Subcarpaţi. Repertoriul lor este ca un liant între muzica veche şi ritmurile moderne. Subcarpaţi transpun genuri muzicale străvechi în contemporaneitate. Aşadar, vă aşteptăm să începem weekendul pe ritmurile originale şi pline de firesc muzical românesc, la Teatrul de Vară, începând cu ora 20.00 şi până târziu în noapte

Din punct de vedere teatral, călătoria publicului din Arad va continua, începând cu ora 21.30, în cortul amplasat în Piaţa „Avram Iancu” – un spaţiu uşor atipic, neconvenţional, destul de puţin utilizat în România, atent construit de regizorul Gavriil Pinte. Este vorba de Episodul LEAR, producţie a Teatrului „Regina Maria” Oradea, spectacol ce face parte dintr-un ciclu mai amplu intitulat În inima nopții, proiect care pleacă de la piese shakespeariene şi care vorbeşte despre noaptea minții, despre colţurile întunecate ale mentalului. Despre o lume în afara raţiunii, care, după ce se afundă singură în îndepărtata şi fermecătoarea beznă, caută cu fervoare drumul labirintic spre lumina purificatoare.

 

 

 

Facebook Comments