A murit Nelu Brutaru, unul dintre cei mai apreciați brutari din Arad

A murit Nelu Brutaru, unul dintre cei mai apreciați brutari din Arad
Ilonca Ioan, cunoscut de toți drept Nelu Brutaru, unul dintre cei mai apreciați brutari ai orașului, a încetat din viață. 
Familia a anunțat trecerea sa la cele veșnice printr-un mesaj pe pagina oficială a brutăriei: „Cu inimile încărcate de durere anunțăm plecarea în veșnicie a celui care a fost Ilonca Ioan (Nelu Brutaru’), soț, tată, bunic…
A fost omul care a pus suflet în tot ceea ce a făcut, lăsând în urmă respect, muncă și amintiri frumoase.
Priveghiul va avea loc mâine, la ora 18:00, în Aradul Nou, la Biserica Baptistă „Biruința”, Str. Zimbrului nr. 65.
Înmormântarea va avea loc miercuri, la ora 15:00, la aceeași biserică, urmând ca sicriul să fie depus la Cimitirul Aradul Nou.”
Dispariția sa lasă un gol în comunitatea locală și în rândul celor care l-au cunoscut ca profesionist, dar mai ales ca om.